marți, 28 martie 2023

Irina Ionașco: „După 18 ani de muncă în Spania, sunt proprietara a două localuri de renume!”

Irina Ionașco are trăită în Spania o viață de om. Acum 18 ani, ajungea pentru prima oară în Cantabria, în căutarea împlinirii, care avea să se arate foarte clar în domeniul HoReCa. Chișinăuianca de 36 de ani este acum deținătoarea a două localuri prestigioase din regiune. Primul - La Caleta - este un bar arhivizitat de pe Calle Rufino Ruiz Ceballos - Maliaño, iar al doilea - un restaurant cu o istorie foarte veche și meniu bazat pe fructe de mare, aflat pe Calle Severino Ballesteros - Pedreña. Localurile se află la 15 minute distanță unul de celălalt, au publicuri și bucătării diferite, însă aceeași atmosferă prietenoasă. Am dorit să cunoaștem istoria Irinei și am aflat că e mândră de faptul că angajatele sale sunt 4 mămici solitare, cărora le-a dat șansa să crească din punct de vedere profesional, așa cum a început și ea de la zero cu mulți ani în urmă. 

„Sunt originară din Chișinău. În adolescență, ca și multe alte fete, visam să devin stilistă. Desigur, nu am avut această posibilitate în Republica Moldova. La vârsta de 16 ani, am am cerut acordul mamei pentru prima călătorie în Spania. Am venit aici ca să văd cum pot să-mi schimb viața spre bine și să-mi îndeplinesc aspirațiile. Aveam așteptări mai mari atunci când am ajuns aici. Am început să muncesc în bucătării ale restaurantelor spaniole. Am învățat să gătesc și să simt pulsul unui local. Anii au trecut, iar eu visam să deschid propria mea afacere. Am căutat neîncetat, până într-o zi. Ceea ce nu știam însă era că începutul avea să fie cel mai greu.

Gestionez barul „La Caleta” deja de 5 ani. De când l-am obținut, am muncit zi și noapte în căutarea unui restaurant adevărat. Când l-am găsit, am înțeles ce muncă enormă avea să urmeze, dar mi-am urmat inima.”

Cu multă ambiție și muncă, Irina a redeschis ușile restaurantului „El Culebrero” - un local care și-a oprit activitatea în perioada pandemiei și avea nevoie de un suflu de viață. Clădirea are o istorie interesantă. De la fondatorii spanioli, aflăm că acesta a fost deschis în premieră prin anii 30 ai secolului trecut de către Gabriel și Lola - un cuplu care s-a stabilit pe Insula Marnay (Elechas), Cantabria, înaintea Războiului Civil. Grație unei rude care cunoștea oameni de la Museo Oceanográfico de Santander și a pasiunii pentru natură, Gabriel a început să crească șerpi, vipere, șopârle. Soția sa era croitoreasă, așadar reptilele și rochiile i-au ajutat să supraviețuiască.


Prin anii 40, soții au arendat un local din Pedreña, care a devenit bar și magazin alimentar, denumindu-l RANCHO CHICO. Dar cum Gabriel păstra în borcane șopârle și șerpi, era poreclit „EL CULEBRERO”. Pe 27 martie 1970, cu niște bani economisiți, fiica și ginerele fondatorului aveau să îmbrace localul în haine noi, cu numele oficial „El Culebrero”. Acum, Irina Ionașco perpetuează istoria restaurantului și îi onorează pe foștii proprietari, bucurându-se de vizitatori aleși.


„Am trecut pe alături prima oară și a fost dragoste la prima vedere. Toți îmi spuneau că e foarte mare și nu voi putea să fac față, dar vocea interioară striga că ACELA era visul meu. El Culebrero și-a redeschis ușile în 2023, a fost un vis realizat pentru mine și 4 mămici solitare, care luptă cu mine zi de zi (zâmbește). Bucătăria noastră se bazează pe fructe de mare. Avem parte de clienți extrem de veseli, mulți sunt turiști sau celebrități din lumea golfului. 
 
Muncesc în două ture zilnic, la fel ca și fetele, iar lunea este zi de cumpărături pentru ambele localuri. Sincer, este foarte dificil, dar partenerul meu mă susține enorm. Petrecem puțin timp împreună, iar atunci când am nevoie de ajutor fizic, e mereu prezent. Sincer, nu prea mă odihnesc, prietenele mele spun că îmi iubesc mai mult jobul decât soțul. 
  
 
Ambele localuri sunt situate în locuri foarte bune, dar sunt foarte diferite ca profil, pentru că și publicul e diferit. La Maliaño întâlnim oameni simpli, în timp ce la Pedreña avem oameni cu statut înalt în societate. Deși sunt foarte diferite, au în comun însă atmosfera caldă, bunăvoința angajaților, pofta de viață și de muncă a gazdelor. Este foarte important să ne adaptăm publicului” - adaugă Irina Ionașco.

Photo credit: arhiva personală  

luni, 13 martie 2023

Transformarea motivațională a patisierei Diana Pantaz: „Sportul mi-a schimbat corpul și viața. E cea mai bună terapie!”

Istoria transformării fizice a Dianei Pantaz impresionează și inspiră. În exact un an de antrenamente regulate, celebra patisieră a devenit cea mai puternică femeie de la sala unde merge regulat, reușind să ridice cu picioarele chiar și greutăți de cca 350 de kg. A fost un an al metamorfozelor pentru Diana, iar la această distanță afirmă că a ales calea cea mai sigură de pierdere a kilogramelor și recuperare a sănătății. Se antrenează la Anytime Fitness Santander, a pierdut peste 15 kg prin tot felul de antrenamente, iar astăzi se simte genial în pielea ei și vrea ca oamenii să îi urmeze exemplul. Acum, duce o viață în care nu mai are nevoie de autobuze sau ascensoare, iar dulciurile au locul lor de cinste în dietă. 

Întrebată despre cum a ajuns să facă sport și cum a permis ca sportul să îi schimbe în totalitate viața, Diana ne-a mărturisit: 

 „Viața mea căuta o schimbare: corpul și mintea mea căutau o soluție pentru a ieși din rutină, tristețe, depresie. Patiseria m-a ajutat foarte mult din punct de vedere emoțional. Dar corpul tot avea nevoie de ajutor! Și știți ceva: până când nu iei singură această decizie, nimeni nu o va face pentru tine!

Familia și prietenii îmi spuneau în cor: Diana, fă ceva, nu ceda! Căci eu mă îngrășam vizibil și nu din cauza alimentației, ci a stresului continuu, a nopților nedormite. Sunt femeia care a depășit ruptura unei relații nereușite. 
 
Îi mulțumesc Domnului că la 1 martie 2022 am trecut pe lângă sala unde mă antrenez până azi. Era ziua inaugurării. Am intrat, am achitat abonamentul și mă antrenez cu ei de atunci. Mă simt ca în sânul unei familii, sunt super motivată și încurajată să nu mă opresc! Asta e ceea ce așteaptă un om de fapt - încurajarea. 

În general, când mergi la o sală de sport, nu ești familiarizat cu aparatele, însă la sala mea, diferența stă în atitudinea personalului față de acest aspect. În această sală, fiecare vine cu istoria sa de viață, însă toți au nevoie de ajutor personalizat, pe care îl primește.

Trebuie să știți că în primele trei luni nu se pot vedea mari rezultate, pentru că începi o luptă cu tine însuți, ai senzația că în zadar pierzi timpul și efortul. Dar creierul are tendința de a căuta mereu scuze și motive ca să nu mergi la sală. Acum, merg la sală chiar și atunci când am dureri de cap, iar acolo scap de toate durerile. 

Sportul e cea mai bună terapie! Nu ai nevoie nici de psiholog, nici de medici. Generezi procese hormonale care îți tratează organismul. În primele 3 luni, chiar dacă în corpul meu nu s-au produs schimbări vizibile cu ochiul liber, am început să mă simt bine, să dorm mai bine.

Dacă înainte credeam că sportul se face pentru a scăpa de grăsime, acum am înțeles că sportul trebuie să devină un ritual, un mod de viață pe care trebuie să îl alegi. Mi-am înscris fiul de 16 ani să meargă cu mine, iar pe mama și sora mea urmează să le atrag în aventura mea. Pentru adolescenți recomand în mod special sportul ca și remediu pentru echilibrarea emoțiilor. 


Pentru alți oameni se potrivesc dietele, detoxurile, dar eu am ales calea sportului - calea cea mai grea și mai lentă, dar CEA MAI SIGURĂ. Kilogramele pe care le pierd prin sport nu se întorc dublu. Este important SĂ TE MIȘTI, șezând pe scaun nu vei obține nimic.”  

Photo credit: @anytimefitness_santander, arhiva personală

vineri, 10 martie 2023

Bomboane cu gust de Moldova, produse la Nordul Spaniei! O familie de basarabeni produce la Santander nuci și fructe învelite în ciocolată

În piața din RM, MECO este nu doar o marcă, ci un brand producător de fructe și nuci ecologice, scăldate în ciocolată pură. În spatele acestui nume stă întreaga familie Romanov - două generații de ciocolatieri, care în 2022 și-au expandat procesul de producție la Santander, mai aproape de piața europeană. Familia utilizează nuci și prune crescute în livezile proprii -  o materie primă cu gust autentic moldovenesc. Cum și-a extins producția în Regatul Spaniei, ce sortiment de produse oferă publicului și care sunt aspirațiile familiei, aflați din mărturiile de mai jos. 

EXPANDAREA CHIȘINĂU-SANTANDER 

Povestea MECO a început de la dorința de a produce nuci și fructe uscate, crescute în condiții ecologice în Republica Moldova. Apoi am conștientizat că e nevoie să dezvoltăm pe piața locală un „cult” al calității, consumatorii să citească mai întâi conținutul, apoi să vadă prețul, ceea ce ne-a reușit! 

MECO nu e despre bani, e despre dorința de a dezvolta o afacere care să prospere, să motiveze, să aducă inovație. Creștem nuci și fructe cu multă dragoste și grijă în Moldova, alegem cu atenție ciocolata, pentru că ne pasă de sănătatea clienților.

Ideea de a deschide o afacere în Spania, cu potențial de distribuție pe întreaga piață europenă, a apărut în momentul în care tot mai des primeam solicitări de a trimite produsele noastre peste hotare. În acea clipă, am simțit putere și motivație. Așa a început aventura MECO.ES. Timp de un an, încă întâmpinăm obstacole, dar nu ne lasăm bătuți. La capitolul pieței de desfacere, am lucrat și lucrăm foarte mult. Mereu suntem în căutarea de noi opțiuni, pentru că ne dorim ca produsele noastre să fie accesibile după amplasare și preț.”

LEGENDA UNUI NUME

„În 2016, când am început să producem nuci și fructe uscate din propriile livezi, ne-a venit instantaneu „MECO”: „M” – Moldova, „ECO” – ecologic, iar pentru că MECO ES este parte din MECO MD, nu ne-am îndoit nicio secundă de cum sună denumirea brandului din Spania.”

UN SORTIMENT DE PRODUSE PENTRU TOATE GUSTURILE

„În prezent, sortimentul produselor marca MECO include peste 50 de poziții. La noi veți găsi nuci învelite în ciocolată (migdale, alune de pădure, nuci grecești) și fructe uscate învelite în ciocolată cu nuci (prune uscate, caise uscate, smochine uscate, curmale uscate). Produsele noastre sunt originale, cu accent foarte mare pe detaliu și calitate, de aceea folosim doar materii prime verificate, iar procesul de producție este unul manual în măsură de 80% și necesită multă implicare și atenție la fiecare etapă.”

CUM SE NASC BOMBOANELE MECO

Materiile prime utilizate în producere, atât în Republica Moldova, cât și în Spania, sunt atent alese și verificate. Procesul de producție este unul manual și necesită multă implicare, începând de la culesul nucilor și fructelor, până la etichetarea și marcarea fiecărui produs.”

MATERIA PRIMĂ CRESCUTĂ ÎN MOLDOVA

Nucile și prunele uscate sunt proprie producție, sunt crescute în livezile noastre din Moldova, pentru care suntem în al 5-lea an de conversie pentru obținerea Certificatului BIO. Mereu optăm să alegem materii prime de la producători autohtoni certificați ecologic, pentru a asigura produse delicioase fără adaosuri și conservanți. Ciocolata am optat să o achiziționăm de la producători mari certificați, care garantează calitatea premium a produselor lor.”

CIOCOLATĂ VERITABILĂ

„Produsele marca MECO sunt create pentru oricine își dorește mai mult decât o ciocolată! Conțin doar produse naturale, crescute cu multă dragoste în propriile livezi, iar ciocolata NU conține adaosuri de conservanți, coloranți, ulei de palmier.”

PROVOCAREA SPANIOLĂ

„De la idee și până la realizare au fost multe provocări, începând de la alegerea spațiului pentru producere și până la atragerea consumatorilor spre un nou produs. Chiar dacă produsele sunt de calitate înaltă, în prezent nu oricine este predispus să cumpere de la un producător nou pe piață. De aceea, suntem dispuși să participăm la târguri și expoziții, pentru a oferi spre degustare delicioasele bomboane cu spirit basarabean; ne dorim să aducem o parte din Moldova către fiecare. Avem nevoie de susținere maximă și încrederea autorităților și diasporei, deoarece consumatorul străin nu are cum să ştie cât de bun e un produs sau nu.”

O FAMILIE CARE ÎMPARTE ACELEAȘI VALORI

„Fiecare membru al familiei se implică în măsura posibilităților, dar vă garantăm că toți împărtășim aceleași valori, idei și afecțiune pentru ciocolată. Știți ce ne caracterizează pe cei din spatele mărcii MECO? Atitudine, motivație, optimism, încredere și dorința de a reuși. Niciodată nu prevalează interesele personale, NICIODATĂ!”

„VREM SĂ CUCERIM DIASPORA DIN ȚĂRILE EUROPENE”

„Tindem să promovăm bomboanele artizanale în rândul diasporei din toate țările europene. Pentru început, muncim ca să cucerim câteva rețele mari de magazine, pentru ca produsele să fie cât mai accesibile. 

Vom fi mândri să vedem bomboanele cu spirit basarabean,  marca MECO.ES pe rafturile magazinelor din Europa, facând concurență ciocolatelor produse de mărci internaționale în ceea ce priveşte gustul şi standardele de calitate.”

CUM PUTEȚI FACE ROST DE BOMBOANELE MECO.ES 

„În prezent, produsele marca MECO.ES pot fi găsite în magazinul online meco.md/incio și sunt disponibile direct de la punctul de producere de pe adresa Polígono Nueva Montaña, nave N.26, Santander (Cantabria), 39011. Vă așteptăm cu drag pe fiecare ca să ne cunoaștem!”

 MESAJUL MECO PENTRU DIASPORĂ

„Dragi prieteni, concetățeni! Suntem mândri de voi,  rămâneți patrioți în pofida tuturor greutăților. Suntem uniți, iar asta însemnă că suntem puternici. Mergeți înainte cu încredere.  Atunci când ai încredere în tine, nu ai nevoie să convingi pe nimeni de nimic. Atunci când eşti mulţumit de tine, nu ai nevoie de aprobarea altora. SUCCES ÎN TOATE! 

Iar pentru că suntem în LUNA FEMEILOR, dorim să felicităm toate doamnele și domnișoarele cu această ocazie, urându-le sănătate, prosperitate, zile frumoase și însorite. Să aibă întotdeauna zâmbetul pe buze, iar fiecare moment al vieții să le fie DUUUULCE precum bomboanele marca MECO.ES!!!”

Photo credit: MECO.ES

miercuri, 8 martie 2023

Moldovencele din Ansamblul „Dorul Neamului”: Au renunțat la meserii, iar astăzi sunt ambasadoarele folclorului în diasporă

„O pasăre nu cântă pentru că așteaptă un răspuns, ci cântă pentru că are un cântec.”

Pe 8 Martie 2023, s-au împlinit 5 ani de la întemeierea, la Santander, a Ansamblului Folcloric „Dorul Neamului”. Fondatoarea proiectului este Aliona Cemurtan - colega noastră din echipa de conducere a Asociației. Sunt ani și ani de când adună în jurul său femei de vârste diferite, unite de același fir: dragostea pentru tradiție și perpetuarea folclorului autentic. Asemenea unor zâne ursitoare, membrele ansamblului se gândesc la moștenirea pe care o vom lăsa după noi copiilor diasporei. Nu sunt absolvente de conservator sau școli muzicale, sunt femei simple și mame, fiecare își cântă dorul în felul său. Pentru că vor deschide marele show din 16 decembrie - „Acasă de Crăciun, ed. a II-a”, e momentul oportun să vă amintim de poveștile lor. Le încurajăm să își continuie munca și ne închinăm pentru misiunea pe care o îndeplinesc departe de baștină.

I. ALIONA CEMURTAN, fondatoarea ansamblului

„Sunt de baștină din Izvoare, r-nul Florești. La rădăcină mi s-au turnat buna educație, instruirea, cultura și valorile spirituale. Vin dintr-un sat de oameni harnici și frumoși la chip și suflet, unde se păstrează tradițiile și sărbătorile. Am devenit învățătoare de clasele primare la Școala Primară Nº12 din Capitală (azi „Anatol Popovici”), visam de mică la această nobilă meserie. Acum 15 ani, când viața mă lăsa să gust din fructul muncii mele, am fost nevoită să-mi iau inima-n dinți și să renunț la tot ce era mai drag și scump. Cu ochii în lacrimi și noduri în gât, m-am despărțit de părinți, elevi și colegi și am început să lupt pentru un viitor mai bun al familiei mele.

În toți acești ani la Santander, am urmărit activitatea celor de acasă, sărbătorile organizate prin școli și sate. Mă inspira Ansamblul Folcloric „Izvorul” din satul natal și atunci am zis că ar fi posibil să facem același lucru în Cantabria. Mi-a fost greu să trec peste frici și să le propun ideea mea mai multor doamne din anturajul meu. Mă temeam că nu voi fi înțeleasă corect. 

Am povestit Stelei Grusca, apoi am găsit-o pe Dna Larisa Sîrghi, și Margareta Cuciuc Iordan, care nu au stat mult pe gânduri. S-au alăturat apoi Taisia Mutruc, Marina Pînzari, Mariana Botnari. Prima oară am evoluat de 8 Martie, în 2018, iar aplauzele publicului ne-au încurajat. Nu aveam unde ne întruni la repetiții, așa că le făceam pe la casele noastre. Apoi, din lipsă de spațiu, am încetat să ne mai întâlnim. 

Anii au trecut, dar dorul de cântec nu ni s-a stins. Din 2022, grație repetițiilor săptămânale la un centru civic din Santander, cu pași mici, dar fermi, astăzi suntem Ansamblul ,,Dorul Neamului” - mândre fete moldovence! Dorul de casă, de vatra strămoșească, de tradițiile neamului, dragostea de cântec și voia bună ne-au unit inimile. Orice întâlnire sau repetiție este pentru noi o sărbătoare a sufletului. Purtăm cu mândrie costumul național, iar în capul mesei punem valorile naționale, care trebuie transmise urmașilor noștri.

II. TAISIA MUTRUC

„Sunt originară din satul Sevirova (Florești). Am studii pedagogice (învățământ preșcolar), dar de 20 ani muncesc în Spania ca și menajeră. De copilă mi-a plăcut să particip la serate școlare și extrașcolare. Cel mai mult îmi plăcea Ziua Roadei, organizată în sat cu mic și mare, după recolta grâului. După ce m-am căsătorit, am făcut parte din ansamblul folcloric “Busuiocul Dorului” din s. Trifănești. La sărbătorile de iarnă colindam și uram Președintele țării, în acel timp - d. Mircea Snegur, consătean de-al nostru. Am fost mereu primiți ca oaspeți deosebiți și aceasta este cea mai de preț amintire pe care o păstrez până astăzi. 

Dorul Neamului” pentru mine reprezintă patrie, dor, datini perpetuate din moși strămoși. Port o mândrie deosebită atunci când știu că promovăm cultura și tradițiile noastre în Spania. Suntem susținute de către directiva asociației „Din Inima Diasporei Unite”. Ne bucurăm mult că publicul este activ și dorit de a susține activitățile pe care le organizăm. Sunt momente în care înțelegi că scopul tău este atins!”

III. IULIA PAHOMI

„Sunt născută în satul Gălești, r-nul Strășeni și am 44 de ani. Am absolvit școala medie din sat și mi-am continuat studiile la Școala Profesională de meserii din Bubuieci, devenind vânzătoare. Dragostea față de cântec și de tradițiile moldovenești am văzut-o și învățat-o de la părinții mei, care, la vremea lor, participau la toate sărbătorile satului cu cântece și dansuri bătrânești învățate de la părinții și buneii lor.


 
De aceea și mie îmi place să joc și să cânt și de un an sunt membră a Ansamblului Folcloric „Dorul Neamului”, unde îmi găsesc liniștea, alinarea și îmi răscolesc amintirile de casă. Mă simt bine în acest colectiv de fete frumoase, bune la suflet, deștepte și dornice de cântat. Pentru mine, ansamblul este acum a doua casă. Copiii noștri trebuie să transmită mai departe acest tezaur cultural. Nu trebuie să uite niciodată de unde au venit!”

 IV. DINA SEREMET

„M-am născut în 1962 în satul Recea, r-nul Strășeni. După absolvirea Facultății de Chimie a USM, am devenit profesoară de chimie la școala medie din Trușeni. Toți părinții fac sacrificii multe pentru copiii lor, așa am făcut și noi în 2006, când am venit în Spania. Locuiesc la Santander și muncesc la o firmă de servicii de curățenie, cu un contract de muncă fix. Sunt 17 ani de când sunt departe de casă... 

Dragostea pentru frumos și cântec popular mi-au fost cultivate de mama, mătușile și verișorii mei, care cântau la toate sărbătorile când ne adunam. 

„Dorul Neamului” este o familei de suflete frumoase, care împărtășesc aceeași pasiune. Promovăm dragostea și dorul față de neam și purtăm cu drag straiele naționale. Pentru mine, ansamblul este ca o a doua familie. Aliona este un izvor nesecat de idei și talent, cu vorba ei domoală știe să ne adune și să ne îndrume, să ne mângâie pe toate. Cu ele, mă simt mai tânără și sper să fim împreună până la adânci bătrâneți!

V. MARIANA BOTNARI 

„Am 36 ani și sunt originară din s. Sireți, r-nul Strășeni. Deja de 6 ani locuiesc împreună cu familia la Santander. Talentul muzical mi l-am descoperit încă din școală, participând la tot felul de evenimente. 

Pentru mine, ansamblul este o oportunitate de a continua visul pe care îl am încă din copilărie - să cânt. Muzica pentru mine este o plăcere sufletească! De aceea am ales cu drag să fiu membră încă de la întemeiere. Am început cu pași mici, dar în câțiva ani am ajuns la rezultate frumoase. Acest parcurs pe care îl facem împreună ne dă ambiție și dorință de a face lucruri cât mai frumoase și de a pătrunde în inimile publicului dornic de traditii departe de țărișoara noastră. Suntem o echipa muncitoare și sunt sigură ca vom reuși!”

VI. LARISA SÎRGHI

„M-am născut în 1968, la Tabani, r-nul Briceni. Am avut norocul să mă nasc, să cresc și să trăiesc într-o familie de oameni muncitori, buni și frumoși. Dragostea față de cântec am luat-o de la mama, care avea o voce deosebită și cânta pe toate dealurile, prin livezi și câmpii atunci când pleca la muncă la colhoz. Vocea ei ne legăna serile lungi de iarnă la gura sobei. Nu a avut mama mea norocul să-și realizeze visul, căci s-a născut în 1941 și a rămas orfană de tată pe când avea numai 2 anișori. Cântecul ei preferat era Tăticul meu e la război, cântat de N. Sulac. Eu am cântat de mică în corul școlii, apoi în corul Școlii Pedagogice ,,Vasile Lupu” din Orhei, unde mi-am facut studiile, ca apoi să lucrez timp de 19 ani ca și pedagog. Revenind în sat ca și învățătoare, organizam diferite concerte cu descipolii mei, formând alături de ei și colegii mei un ansamblu folcloric al liceului.

Dar soarta te duce nu unde ți-i voia, ci unde ți-i nevoia, iar eu am ajuns la un capăt de pământ, peste mări și țări, după un trai mai bun și un viitor mai prosper pentru copii. Și cum omul sfintește locul, am avut norocul să dau peste oameni iubitori de țară, grai, tradiții și cântecele populare. Fără să stau pe gânduri am acceptat să fiu membră a Ansamblului ,,Dorul Neamului”, de care sunt mândră. Sunt 15 ani de când am plecat din Moldova, iar în ansamblu îmi regăsesc copilăria, profesia, îmi alin dorul de mamă, de tată, de frați și de neam.”

VII. MARINA PÎNZARI

„Am 36 de ani și m-am născut în s. Viișoara, r-nul Glodeni, iar în Spania am ajuns acum 5 ani. Am acceptat să fiu membră a Ansamblului „Dorul Neamului” încă de la fondare. Inițial eram puține, dar în timp am adunat și 10 membre. Din 2022, am devenit un ansamblu cu nume ofical și „acte în regulă”. Deși am timp mai puțin pentru repetiții, sunt parte a acestei echipe fiindcă îmi place foarte mult să cânt. Repetițiile noastre sunt adevărate terapii, iar în fața publicului ieșim cu multă mândrie și energie pozitivă!” 

INTERVIU: Ruslan și Marina Pînzari, despre muzică, sacrificiul străinătății și secretele unei căsnicii fericite

VIII. NADEJDA BULGARU

„Am 37 de ani și sunt originară din or. Strășeni. În RM am absolvit Inginerie și Management în Telecomunicații. În Spania, m-am reprofilat în domeniul Administrație și Finanțe. Muzica rămâne a fi o activitate de suflet pentru mine. După 14 ani aici, în sfârșit am reușit, împreună cu alte fete iubitoare de folclor, să ne adunăm în acest format și să încercăm să dăm culoare vieții noastre printre străini, aducând muzica și tradițiile mai aproape de diasporă.

Muzica, mai ales cea populară, este alinarea mea, regăsirea de sine și evadarea de fiecare dată când mi-e sufletul zbuciumat, dar și când e fericit. Iar ansamblul este locul unde mă pot întâlni cu fetele care împărtășesc aceeași dragoste față de folclor, tradiție și neam. Cu „Dorul Neamului” mă simt mai aprope de casă! Iar pentru acest fapt în primul rând îi mulțumim Alionei, conducatoarea ansamblului, pentru idee, răbdare și munca depusă pentru a ne ține unite și a evolua demn!”

IX. IRINA VATAMANIUC

 „Am 50 ani. M-am născut în s. Alexandrovca, Fălești. După absolvirea școlii din Frumușica, am facut studii la tehnicum-ul industrial economic din capitală, specializarea Contabilitate. La 18 ani m-am căsătorit și am născut o fată și un băiat. Ne-a purtat soarta prin lumea mare, am muncit în Rusia un timp. Nici nu am visat că voi ajunge și în Europa. Suntem aici de 3 ani, dar sunt foarte recunoscătoare persoanelor care ne-au ajutat.

Dragostea față de muzică o simt din copilărie, am studiat  acordeonul timp de 3 ani la Școala de Muzică din Trifănești, dar îmi plăcea și vocalul. Ansamblul nostru îmi aduce plăcere multă și grație. Datorită fetelor care m-au învitat în acest grup, mă dezvolt personal, cred cu tărie că îmi lipsea această activitate. Îmi doresc să mergem mai departe împreună, să bucurăm inimile concetățenilor noștri și să ne alinăm reciproc dorul de meleagurile noastre!

X. DOINA GRIGORIȚCHI

„Sunt originară din Putinești, Florești. Provin dintr-o familie în care am fost educată cu multă dragoste. În 1992, după absolvirea cu succes a Școlii Medii, am ales să studiez Pedagogia și Psihologia Învățământului Primar la Universitatea de Stat „Alecu Russo” de la Bălți. Am obținut meseria pe care mereu mi-o dorisem și de care acum îmi este dor. În ultimul an de facultate m-am căsătorit, apoi m-am angajat ca și învățătoare în școala din satul natal. În 2006, alături de copii, mi-am urmat soțul în Spania, pentru că o familie poate fi puternică doar dacă este unită.   
 
Iar cântecul și voia bună mi-au plăcut dintotdeauna, cântam mereu în corul școlii. Cred că dragostea pentru cântecul popular o am moștenită de la tatăl meu. La noi nu era sărbătoare dacă nu se cânta. Tata era cel care începea a colinda și ura în sat. Eram atât de mândră când îi auzeam vocea răsunând.  

Fiica mea a fost cea care m-a impulsionat să sparg gheața. Le sunt recunoscătoare fetelor din ansamblu că m-au invitat alături de ele în primăvara anului 2023, m-au primit foarte bine. Ador munca pe care o facem atât de departe de baștină, noi chiar promovăm muzica, tradiția, portul tradițional moldovenesc. Eu chiar cred că noi umplem dorul din sufletele oamenilor!”


marți, 7 martie 2023

Andriana Caraman, FATA CU POMUȘOARELE: „Cresc și vând cele mai calitative afine din Cantabria!”

Deja de 4 ani, mâinile Andrianei Caraman nu au odihnă nici vară, nici iarnă. Originară din Șoldănești, moldoveanca de 32 de ani a visat măreț, iar astăzi visul ei se întinde pe o suprafață de 2 hectare, pe o parcelă din zona muntoasă San Vicente de Torranzo (Cantabria). Cultivă și comercializează cinci soiuri de afine ecologice care ajung an de an pe mesele a sute de moldoveni și spanioli. Mămică a doi băieți, Andriana este profesoară de Istorie și Geografie, iar în curând va absolvi o specializare nouă în Spania - Farmacia y Parafarmacia. Prea multe pentru o singură femeie? Nu și pentru o tânără harnică și neastâmpărată! De Ziua Internațională a Femeii, vă inspirăm cu setea de viață a Andrianei, o poveste despre muncă zilnică, modestie și un curaj nepământesc. 

O PROFESOARĂ CARE A TREBUIT SĂ EMIGREZE

„Am 32 de ani, sunt soție și mamă a doi copii. În paralel sunt antreprenoare și, mai nou, studentă. Îmi trag rădăcinile din Șoldănești. Sunt absolventă la Geografie și Istorie a UPS „Ion Creangă”, după absolvire m-am căsătorit, iar în toamna lui 2014 am pășit pentru prima oară pe pământ spaniol. Ca și toate femeile, la început a trebuit să studiez spaniola și să muncesc.”

„FATA CU POMUȘOARELE”

„Mulți îmi zic fata cu pomușoarele, nici nu îmi cunosc numele. Am devenit antreprenoare în 2019, deși visul meu s-a născut acum 7 ani. Am început afacerea cu pomușoarele având deja primul copil. Pe atunci soțul era șofer de camion și lipsea foarte mult de acasă. Acest lucru m-a impulsionat și mai mult să lansez afacerea. Iar odată cu ea a apărut și al doilea copil. În prezent, sunt mamă a doi copii și proprietara unui teren de 2 ha cu afini. Plantația crește tot mai mult în fiecare an.”

 CEA MAI INTENSĂ PERIOADĂ DIN AN

„Pot spune cu încredere că produc cele mai calitative afine din regiune, le îngrijesc conform tuturor standardelor. Cultivarea pomușoarelor este activitate de bază doar pentru mine, Alexei este și în prezent șofer de camion, însă vara, când e cel mai mult de lucru, muncim cot la cot atunci când are zile libere, în loc să se odihnească. Cea mai intensă perioadă este vara, atunci când culegem și punem afinele în comerț.

 AFINELE CĂLĂTOARE ALE ANDRIANEI

Timp de 4 ani, am reușit să aducem pomușoarele noastre în casele multor familii din Cantabria, în restaurante și magazine de fructe. În perioada iunie-octombrie, livrăm pomușoarele la domiciliu sau le trimitem prin servicii de curierat dacă destinațiile sunt îndepărtate. Afinele mele au ajuns și în Republica Moldova, am făcut mai multe livrări. 
Pentru a-mi crea o comunitate de clienți fideli, am creat un grup de Facebook  - „Arándanos ecológicos de Cantabria”. Acolo public toate informațiile noi din activitatea mea.” 

MUNCA NEVĂZUTĂ DIN RESTUL ANULUI 

„Toamna, primăvara și iarna, chiar dacă nu are pomușoare, plantația are nevoie de îngrijire a afinilor și a pământului care îi înconjoară. Este o muncă nevăzută și enormă, cele mai obositoare procese fiind tăierea și lichidarea buruienilor, irigarea arbuștilor și menținerea manuală a sistemului de irigare, curățarea arbuștilor și pregătirea unei serii întregi de documente. Toate aceste munci îmi consumă foarte mult timp. 

Cultivăm afine ecologice, iar cerințele față de acest proces sunt foarte înalte. Sunt recunoscătoare părinților, socrilor, surorilor și cumnaților, pentru că sar în ajutor atunci când am nevoie cel mai mult. Nu fac toată munca de una singură, am parte de ajutor din partea familiei. Fără ei ar fi imposibil.


VIITOARE FARMACISTĂ 

„Sunt profesoară de Geografie și Istorie, iar în curând voi absolvi FARMACIA Y PARAFARMACIA, am început să studiez la distanță. Am pornit în această aventură pentru că munca în agricultură nu e atât de ușoară. Studiile sunt gratuite și de stat, în baza diplimei omologate de BAC. Am nevoie doar de energie, răbdare și curaj pentru a studia. După cum vedeți, nu pot sta locului.”

TIMP PENTRU SINE 

„Pentru că mă dedic multor activități, găsesc timp pentru mine doar în lunile mai reci ale anului, când merg mai des la pilates, mers sau înot. Viața unei femei are întotdeauna agenda plină și chiar dacă ziua ar avea 100 de ore, oricum nu i-ar fi suficiente pentru toate!”

MESAJ PENTRU FEMEI

Fiți curajoase și trăiți-vă visurile. Totul este posibil atunci când îți dorești o schimbare. Ieșiți din zona de confort și încercați-vă puterile. Fiți fericite și apreciați-vă viața!

Photo credit: Arhiva personală

Lilia Vizitiu, drumul la Medicină de Familie, la propriul cabinet de Medicină Estetică în Cantabria: „Mizez pe rezultate naturale și de lungă durată!”

În paralel cu munca de ani de zile în cadrul Centrului de Sănătate Polanco, în calitate de medic de familie, Lilia Vizitiu ne anunță cu bucu...