Ada, Adela sau Ala Stratulat - toți o numim diferit, însă în esență rămâne a fi aceeași doamnă, unul dintre ambasadorii celor peste 2500 de moldoveni stabiliți cu traiul în comunitatea spaniolă Cantabria. O femeie de o modestie rară, tăcerea căreia ascunde istoria unei artiste. Acum 22 de ani, a lăsat departe meleagurile natale pentru a-și scrie povestea în orașul Santander. A fost printre primii moldoveni ajunși aici. Având în spate câțiva ani de experiență ca și membră a emblematicului Ansamblu Național de Dansuri Populare "JOC", Adela Stratulat a acceptat să răscolească prin amintiri și să ne ofere un interviu despre viața și activitatea sa.
Odată, demult, mi-ați povestit că ați fost printre primii moldoveni sosiți cu traiul la Santander. Răscolind prin amintiri acea zi, prin ce greutăți ați trecut atunci? Cum v-a întâmpinat comunitatea spaniolă?
Venirea mea în străinătate nu a fost atât de complicată cum au avut-o mulți dintre conaționalii noștri. Am avut norocul să obținem viză de călătorie cu autocar inclusiv și am ajuns fără probleme până la Santander. Aici, o mătușă muncea ca și internă în casa unei bătrâne. În acea zi, mătușa ne-a găsit pentru prima noapte să dormim la o doamnă care cu o zi înainte mai ajutase un grup de moldoveni, în total eram 11 persoane într-un apartament. Eu eram cu sotul şi cumnatul. A doua zi am și închiriat un apartament. Prima impresie despre comunitatea spaniolă a fost și rămâne cea mai bună, am întâlnit oameni buni, care se implică pentru a ajuta, a găsi soluții problemelor. Probabil că sunt o norocoasă, în 22 de ani de când sunt stabilită aici, nu am întâlnit momente de divizare între națiuni, am avut mereu aceleași condiții și oportunități.
Există o percepție cum că e foarte greu, pentru femeile noastre să se integreze în piața muncii din Spania. Este adevărat? Cum ați depășit acest moment?
Prima lună am fost fără muncă, cu multe griji și datorii în spate. A fost dur, dar încetișor, cu ajutorul oamenilor buni, am gasit ceva muncă și s-a ameliorat situația. În câmpul muncii nu a fost complicat, chiar dacă nu știam limba spaniolă. Eram printre puținii moldoveni pe atunci, lumea de aici încă nu cunoștea ce fel de oameni suntem.
De mică îmi plăceau desenul, muzica, sportul, decorul, nu știam că în mine există darul dansului. Întâmplător, într-o revistă am citit un anunț despre selectarea adolescenților de 14 ani la coregrafie, în incinta liceului de muzică "Ștefan Neaga". Rezultatul a fost că din cei 8000 de adolescenți am fost selectați 12 fete și 11 băieți cu dar special de la natură pentru a face dans. Școala si rezultatele obținute cu multă muncă mi-au trezit și mai mult pasiunea. După 5 ani, la absolvirea liceului, specializarea Coregrafie, am avut onoarea să mă număr printre cei 3 fete și 3 băieți selectați pentru Ansamblul de Dansuri populare "JOC".
Experiența mea la "JOC" a fost scurtă. În cei doi ani am muncit mult, am cutreierat toată Uniunea Sovietică, desigur toate orașele mari. Am ajuns până la Oceanul Pacific, pe Insula Sajalin. La Moscova am avut foarte multe concerte, am dansat și în sala de acte arhiplină a Kremlinului, cu 3000 de locuri. Peste hotarele Uniunii am mers doar în 3 țări: Bulgaria, Turcia și Franța. În străinătate deseori aveam și câte două concerte pe zi, iar oboseala ne aducea la limita puterilor. Am văzut multe și am cunoscut multe culturi, dar a fost foarte dur și obositor. Apoi m-am îndrăgostit, căsătorit și s-a finalizat cariera mea de artist.
Pe parcursul anilor, lucrurile s-au schimbat, însă pasiunea pentru dans, în toate stilurile sale, e prezentă și tot mai intensă în viața mea.
Aflată deja în Spania, nu știam că e posibil să dai naștere unui ansamblu și nici nu mi-am propus acest lucru până când a venit ocazia, momentul. În vara anului 2015, nu îmi amintesc cum, am ajuns la Festivalul Națiunilor. La Festival, o asociație a moldovenilor din Cantabria invitase o pereche de dansatori ai Ansamblului "Lapușnița". Atunci, m-am apropiat de președintele asociației, Vladimir Gori, cu propunerea pentru următorul an, am discutat posibilități, însă în străinătate lucrurile păreau a fi complicat de realizat, căci nu aveam o sală adecvată activității. Peste un an, în 2016, cu ceva timp înaintea desfășurării Festivalului, iarăși am revenit la temă, atunci Vladimir ne-a găsit imediat sală, costume naționale, băieți și fete, chiar și el a fost membru al ansamblului.
Cunoșteam și eu tineri care au dansat în țară, iubitori de dans și așa ne-am adunat 9 persoane, majoritatea ajunși în străinătate de mici copii, fără nici o experiență de dans. Spontan și de urgență am format grupul de dansuri pentru a participa la Festivalul Națiunilor. În 20 zile, de la zero, fără plan de viitor, am pregatit două dansuri mici, am participat și am fost aplaudați. Imediat, după Festival am fost solicitați să dansăm la câteva nunți și cumetrii. Asta ne-a încurajat și mai mult. Așa a luat naștere Ansamblul de Dansuri Populare "Moldovioara".
Pe parcursul anilor, componența Ansamblului a suferit schimbări, nu toți aveau posibilitatea să vină la repetitii, aveau muncă sau alte motive, unii au venit, alții au plecat, dar de doi ani încoace am rămas trei membri. Eu le sunt recunoscătoare și le zic un mare MULȚUMESC tuturor celor care au fost și sunt membri ai ansamblului, cu toții am pus o temelie puternică și datorită lor există și astăzi Ansamblul de Dansuri populare, "Moldovioara". Suntem mândri de tot ce am facut și de ce este în puterile noastre, că suntem invitați să participăm la diverse sărbători: festivaluri la Madrid, la Benidorm, la Logroño, Santander. Asociația Românilor din Cantabria "Arucan", ne-a invitat să ne alăturăm la mai multe sărbători naționale.
Ne dorim și avem un plan frumos pentru viitor, dar este nevoie de tineri, cel puțin ca să mă înlocuiască pe mine ca și dansatoare.
"Moldovioara" are nevoie de oameni cărora le place dansul în general, nu neapărat să fi dansat anterior în vreun ansamblu. Sunt persoane cu dar de la natură, cu auz muzical, care nu au avut posibilitatea să încerce vreodată, cum este, de exemplu, Ludmila Evtodii-Grosu - o mare pasionată de dans popular, care nu a dansat până a veni la noi. A depus atâta efort și interes, că în prezent dansează practic ca o profesionistă.
Dacă ar exista o impresie unică, după evoluții la sărbătorile moldovenilor din străinătate, care ar fi acest gând?
De fiecare dată aducem emoții și bucurii în sufletele oamenilor când participăm la serbări, festivaluri, nunți, dar cel mai tare vedem cu cât interes și emoții ne aplaudă comunitatea spaniolă. Și ceea ce facem noi e departe de perfecțiune.
Pandemia a afectat toate domeniile, inclusiv pe noi. S-au suspendat festivaluri, nunți și multe alte sărbători...
Vă rugăm să lăsați un mesaj pentru toți conaționalii stabiliți recent în Cantabria.
Mesajul meu este să nu uităm de unde venim și cine suntem, să respectăm, așa cum vrem să fim noi respectați. Să dăm dovadă că avem și noi o educație decentă. Îi invit în Ansamblul nostru pe toți cei care vor să danseze și pot contribui pentru a-i ridica și mai mult calitatea activității.
Dorul de baștină este mereu în sufletele noastre. Celor de acasă le doresc să nu mai aibă motive de a părăsi țara, decât doar din dorința de a vizita un colț al lumii.
Vă mulțumim pentru acest interviu. Sănătate și succese mari vă urăm!
Photo credit: Arhiva personală, Ansamblul de Dansuri Populare Moldovioara, PSFotovideo
