Ludmila Gaber-Stratan, președinta Asociației «Din Inima Diasporei Unite»: „Muncim voluntar pentru binele moldovenilor din Cantabria!”

În iunie 2021, nouă conaționali stabiliți cu traiul în provincia spaniolă Cantabria au fost aleși, prin vot secret, în fruntea celei mai importante asociații de moldoveni de pe coasta de Nord a Spaniei. Președintă a Asociației "Din Inima Diasporei Unite" a fost aleasă Ludmila Gaber-Stratan - lider, mamă, soție și specialistă în Business și Administrarea Afacerilor. În doar jumătate de an, Ludmila și-a mobilizat echipa în realizarea unor proiecte care au trezit atenția celor peste 2500 de basarabeni înrădăcinați în Cantabria. Ce prespune această misiune, cum vă puteți asocia și ce aveți de "câștigat" alăturându-vă nouă, aflați în interviul de mai jos. 

Dragă Ludmila, ne apropiem rapid de sfârșitul unui an deloc ușor, dar productiv, în care ai acceptat provocarea de a candida la funcția de președinte al unei asociații niciodată create până acum în Cantabria. Ce a însemnat, pentru tine, această jumătate de an, de când conduci Din Inima Diasporei Unite? Ce stă în spatele acestei munci?

Într-adevăr, 2021 a fost un an special. Privind în urmă, pot afirma că a fost un an reușit, plin de provocări și teme noi, pe care am încercat să le însușesc cât mai bine posibil. De felul meu sunt exagerat de curajoasă, îmi place să ies din zona de confort, îmi place tot ce e nou. Deci, această jumătate de an chiar a fost o experiență ce am trăit-o cu mult entuziasm și pasiune. I-am dat miere sufletului.

Referitor la ce stă în spatele acestei munci, cu siguranță răspunsul este multă muncă îmbinată cu doză dublă de răbdare. Cu munca eu mă împac bine, însă cu răbdarea am avut de învățat. Încerc să mă depășesc zi de zi și să creez o versiune perfectă de asociație în diasporă. Sper să-mi reușească. 

De ce este important, pentru un cetățean din diasporă, să se asocieze comunităților locale de conaționali? Ce “câștigă” un asociat, investind în viața acestei asociații de moldoveni?

E lucru știut că suntem peste 2500 de moldoveni stabiliți în Cantabria. O comunitate deloc mică. Ce înseamnă termenul "comunitate"? Conform definiției, un grup de oameni care împart interese, credințe sau norme de viață comune. 

E important să fim uniți, să avem un cuvânt, sa avem un statut juridic care să ne ajute să fim auziți și respectați. Îmi doresc să devenim cât mai mulți, să ne cunoaștem istoriile, profesiile, să ne ajutăm ori de câte ori am avea nevoie, să ne promovăm unii pe alții, să ne mândrim împreună cu tezaurul nostru cultural, să demonstrăm lumii întregi că acest neam are valoare și oameni extraordinari.

"Totul se face cu oamenii" - probabil toți cunosc aceasta zicală. Cred că aici și este răspunsul la ce avem de câștigat. 

Ce presupune procesul de asociere? Cine se poate asocia? Există un profil general, pe care l-ai observat?

Însuși procesul de asociere e foarte simplu, e de ajuns să se facă un transfer pe contul bancar al asociației, punând ca și concept numele și prenumele, împreună cu numărul de telefon. După care noi ne punem în contact și formalizăm înscrierea completă. Se poate asocia fiecare cetățean al Republicii Moldova, stabilit în comunitatea Cantabria. 

ASOCIAZĂ-TE 

Ar fi devreme să stabilim un profil predominat, însă din mica experiență pot spune ferm că avem asociați oameni cumsecade! Oameni deschiși, muncitori, receptivi și înțelegători. Sunt încântată de cei care, încetișor, înțeleg activitatea noastră și se apropie de noi. 

Deși pare puțin, împreună am reușit multe. Prin ce s-a remarcat activitatea acestei asociații de la “reformare” și până încoace? 

Da, timp de 6 luni am reușit să realizăm 3 evenimente: Port ie în pandemie, Hramul Moldovenilor din Cantabria și Deschide ușa, creștine!. Au avut 3 formate total diferite, iar cei care au asistat, își dau seama de acest fapt. 

Dacă e să vorbesc de fiecare în parte, evenimentul cu iile a fost debutul nostru. Chiar de eram în pline restricții, am reușit cu toții să le respectăm și, zic eu, a fost o întâlnire de suflet și pentru suflet. Hramul a fost și va fi o întâlnire doar pentru asociați. Restul evenimentelor vor fi publice pentru toată lumea, asociată sau nu. La hram a fost exact ca la hram, cu multă voie bună, mâncare multă, chef și veselie.  

Iar ultimul eveniment, al sărbătorilor de iarnă, l-am dedicat copilașilor și tradițiilor de iarnă. În acest an am decis ca la aceste sărbători să ne felicităm de la distanță, sperăm că anul ce vine să reușim să instalăm un brad moldovenesc cu tricolorul în vârf. Ar fi minunat!!! 

Sincer, din cauza pandemiei am avut multe dubii și frici legate de cum să ne organizăm evenimentele. Incertitudinea restricțiilor ne ține în suspans și acum. Sperăm că până de 8 martie sau Paști (2022) nu vom mai avea acest handicap sanitar și vom reuși să ne dăm întâlnire fără restricții. 

Vreau să ne oprim la calificativele “grup secret”, “grup privat”, “orășeni” sau “sectă”, atribuiți înflăcărat asociației. De unde se trag? Cum ai răspuns acestor interpretări? 

Ai uitat sa menționezi săraci și bogați!! Au fost într-adevăr așa momente, când pe rețelele de socializare ni s-au atribuit asemenea perle. O altă întrebare des întâlnită este “cine ne plătește?” 

Oameni buni, nu ne plătește nimeni niciun cent, facem acest lucru din toată inima și din tot sufletul. Cu banii din cota de asociat ne permitem să organizăm evenimentele ce deja au avut loc ori urmează a fi.   

Lumea e diferită, nu cunoaște încă ce înseamnă conceptul de voluntariat, le este frică  de înșelăciuni și escrocherii; neamul nostru de-a lungul istoriei a fost mai mereu îngenuncheat și cred că de aici există o teamă că mereu cineva se va folosi de noi.  Nu ne-am supărat, ba chiar nici nu ne-a afectat, deoarece noi suntem total transparenți, publicăm tot programul nostru suntem receptivi la toate sugestiile și încercăm să fim cât mai corecți posibil.

Am invitat persoanele date să se alăture asociației, astfel vor avea ocazia să ne cunoască mai bine și cu siguranță își vor schimba părerile. Îi așteptăm!!!   

Echipa de conducere a asociației e compusă din 9 membri. Cum reușesti să menții coeziunea și spiritul de echipă în acest grup numeros, care muncește din culise?

Suntem o echipă extraordinară. Chiar de la începutul acestei aventuri am înțeles că am alături oameni cumsecade și talentați, care sunt la fel de dornici de a face fapte bune și frumoase. 

Ne reunim cel puțin o dată pe lună, uneori mai des. Depinde de următorul eveniment ce-l avem în program. Deja ne cunoaștem personal, iar colegii se transformă încetișor în prieteni. Mie îmi plac oamenii simpli și sinceri, fără statut și fără fudulie, exact așa suntem toți 9. În reuniunile noastre toți suntem președinți și toți suntem vocali. 

Avem un grup de WhatsApp care ne facilitează comunicarea, uneori nici nu ne dăm seama când facem reuniuni online 7 din 7 zile. E frumos! 

2022 nu este foarte departe. Ce așteptări ai de la activitatea comunității și ce evenimente sunt preconizate în noul program? 

Îmi doresc foarte mult ca băștinașii noștri să înțeleagă corect activitatea noastră și să se alăture proiectului nostru. Suntem un neam extraordinar, care merită să-și obțină respectul adecvat în societatea spaniolă, iar pentru asta trebuie să fim cât mai mulți. 

2022 va fi un an minunat, eu sunt încrezătoare că vom reuși multe. Avem în program atât evenimente culturale, cât și de binefacere. Fiecare eveniment va avea un format diferit, sperăm că pandemia ne va permite să realizăm tot ce ne dorim.

În pragul noii campanii de renovare a cotelor de asociați, te rugăm să lași un mesaj către actualii, dar și potențialii membri ai acestei comunități de tricolori.

În primul rând le mulțumesc din suflet tuturor celora care ne-au fost alături în acest an greu. Au fost mulți, între asociați și sponsori sunt în jur de 100 de persoane. Sper că nu am dezamăgit pe nimeni și sper din toată inima că am demonstrat că moldovenii din diasporă tot pot face voluntariat. 

Un mulțumesc aparte sponsorilor, care la fel sunt moldoveni și ne mândrim enorm cu acest lucru. Un mulțumesc enorm tuturor care ne urmăresc și ne susțin prin laude și vorbe bune. Sunteți energia noastră. Sperăm că din vorbă în vorbă vom ajunge la urechile tuturor conaționalilor noștri. Ne dorim ca pe parcursul anului să ne îndragiți și să acceptați provocarea noastră tricoloră. 

Nocolae Titulescu a spus că "sentimentul național este acela care asigură existența popoarelor." Noi avem acest sentiment, doar că oarecum suntem prea umili pentru a ține capul sus ferm. Haideți să învățăm să facem asta împreună! 

La mulți ani tuturor, un 2022 cât mai prosper și fericit!!

MOLDOVENI DIN CANTABRIA, UNIȚI-VĂ! 

 Photo credit: P.S. Foto-video, arhiva personală, captură video

Elena Ciuntu: „Camino de Santiago a fost visul meu, simțeam că Dumnezeu mă vede și îmi dă aripi”

Afară de faptul că este membră a echipei de conducere a Asociației ”Din Inima Diasporei Unite”, Elena Ciuntu este o persoană care ar putea preda ușor noțiunea de liderism în rândul femeilor din diasporă. A părăsit Republica Moldova după ani de zile dedicați meseriei de educatoare și apoi de funcționară la Oficiul Forței de Muncă. Prețul stabilirii în Spania l-a plătit greu, muncind 12 ani în domeniul horeca și în paralel studiind, pentru ca astăzi să poată spune cu mândrie: sunt auxiliar de enfermería, dăruiesc dragoste și căldură sufletească bătrânilor cu Alzheimer de la Fundación San Cándido (Santander). Afară de toate aceste activități, Elena este membră a Asociației Pădurilor din Cantabria, fiind unul din voluntarii care plantează semințe, cresc și apoi sădesc puieți în pădurile cantabrice. Din dragoste pentru natură și rute turistice, Elena a reușit, în octombrie 2021, să parcurgă Camino de Santiago - dorința tuturor credincioșilor din partea de Vest a Europei, un drum care aduce oamenilor ceea ce le lipsește cel mai mult în viață. Curioși despre cum a decurs totul, am decis să vă împărtășim mai jos povestea drumului său.

„Camino de Santiago a fost visul meu, pe care îl păstram în colțișorul sufletului de 7 ani, când am vizitat catedrala Santiago de Compostela (Galicia). Nimerisem în zile ploioase și foarte triste, dar măreția Catedralei și frumusețea orașului m-au frapat. Cel mai mult mă uimea cine sunt oamenii care mergau pe drum cu ghiozdane în spate, haine de sport, desculți sau încălțați, cu umbrele sau fără. Erau mulți, iar când ajungeau la Catedrală se așezau în genunchi și plângeau, sufereau. Am înțeles apoi că ei sunt pelerini care încheiau Camino de Santiago, urmând simbolul săgeții galbene și al soarelui. Văzând oameni înlăcrimați și suferinzi, am venit acasă și am început să investighez. Am înțeles că este un drum cu multe varietăți, peste 300. Cele mai cunoscute sunt Camino Francés, Camino Portugués, Camino Inglés, depinde de unde începe. 

Acest drum a fost făcut de Apostolul Santiago sau Iacob cel Mare, care a ajuns pe pământurile Galiciei ca să aducă Creștinismul. După ce s-a stins el, drumul a fost repetat de ucenicii săi, care i-au adus trupul din Ierusalim și l-au înmormântat în Galicia, într-o bisericuță mică. Când s-a demonstrat că acolo într-adevăr zace trupul lui Santiago, la locul înmormântării regii spanioli au zidit, timp de sute de ani, o catedrală măreață. Anume de aceea catedrala întrunește atâtea stiluri arhitecturale și artistice. Mi-am pus în gând să cunosc ce simte o persoană atunci când cutreieră acest drum. Am vrut să cunosc aceste pământuri străine pentru mine și am început să fac rute prin natură, prin munți, prin sate și păduri. Am început cu drumuri mici pentru a ajunge la drumul cel mare și așa, a ajuns ziua în care am spus că gata, a venit momentul. 

Drumul este organizat bine, ca să ai unde dormi, unde mânca, unde să găsești informații, rețeaua fiind foarte mare pe teritoriul spaniol. Mai întâi m-am alăturat unor grupuri de pe Facebook - Camino de Santiago și Camino Francés, care m-au ajutat foarte mult. Citind comentariile, am înțeles că fiecare pornește drumul cu un scop al său, o speranță unică, un vis de împlinit. Unii pentru a-și demonstra că au destulă forță fizică și spirituală, alții pentru a mulțumi Lui Dumnezeu pentru tot ce au frumos în viață. Alții îl fac pentru că este un drum foarte pitoresc, ce trece prin munți, păduri, sate, orașe, un drum care îți aduce noi prieteni, un drum care unește oameni cu diferite nuanțe, dar cu același scop - a ajunge la Catedrală pentru a-i mulțumi Apostolui Santiago că i-au ajutat să facă acest drum greu. Fiecare etapă are 20-25 de kilometri. Alte persoane mai pregătite fizic parcurg și câte 40 de km pe zi. Dar a te bucura de toată frumusețea naturii și a avea timp să vorbești cu tine însuți în opririle te ajută să nu simți greutatea drumului. 

Pelerinii spun că dorința de a face Camino de Santiago este ca un virus, căci dacă intră în corp această dorință și dacă l-ai făcut o dată, îți dorești mereu să te întorci. Acest drum poate fi parcurs de oricine, din orice punct al Spaniei, Portugaliei, Franței, Marii Britanii, este un drum pentru toate națiile, vârstele, posibilitățile fizice, căci se duc și mari, și bebeluși care își însoțesc părinții. Poți vedea oameni cu deficiențe locomotorii, dar care cu ajutorul prietenilor fac drumul în scaun rulant. Unii spun că e foarte greu fizic, alții că este greu din p.d.v. mental.  

Eu am planificat acest drum cu 2-3 luni înainte, având vacanța în octombrie. Drumul acesta se planifică în ceea ce privește cazarea, alimentația, distanța preconizată. Eu am parcurs Camino Francés, pentru că este foarte pregătit pentru începători, conține toate indicatoarele necesare. Toate drumurile se intersectează într-un punct din Galicia, pe ultimii 100 de km, unde toți pelerinii se întâlnesc. Mulți pelerini fac drumul pentru a obține Compostela - un certificat care arată că l-ai parcurs. Drumul, de la început și până la sfârșit, îți ia cam o lună de zile, dar oamenii sunt mai grăbiți în prezent și îl fac pe etape mai mici. 

Prima oară m-am gândit să plec singură, căci era greu să coincid cu cineva, dar cum sunt membră a unei asociații de păduri, am descoperit că alte două persoane voluntare aveau aceeași idee. Este important să mergi alături de oameni asemănători cu tine la caracter, dacă împarți cu cineva acest drum.  

Dacă e scump să parcurgi? Depinde. Dacă pleci ca un pelerin, nu mănânci la restaurante scumpe, dormi în odăi comune, prețul e convenabil. Pentru o noapte poți cheltui 10 euro, dar ai baie și condiții decente. Am căutat mâncare mai ieftină, zilnic puteam cheltui până la 30 de euro doar pentru mâncare și cazare și au fost în total 7 zile. Nu mai zic de transport pentru a începe și a te întoarce. Este posibil, dacă vrei, să trăiești sentimentele pelerinilor, care își împart bucata de pâine cu cel de alături sau dorm fără a face gălăgie.

Acest drum te învață să fii mai empatic, mai recunoscător față de munca oamenilor. Unde mâncam noi, dejunul costa 3 euro și era destul de consistent. Înțelegeai că toți acești oameni te ajută pe tine, cel care ești un pelerin - lucru respectat mai ales în Galicia. Oamenii se ajută unii pe alții, se împart. Tu, ca pelerin, ai o cărticică unde ți se pun ștampile la final de etape. Dacă ajungi târziu și nu ai unde dormi, oamenii te pot ajuta fără să te cunoască. Se simte că oamenii sunt aproape de Dumnezeu, de natură, de aceea ajutorul reciproc valorează mult. 

La sfârșitul fiecărei etape, la finalul zilei, în sătucul în care ajungeam se făcea o slujbă pentru noi, pelerinii, unde primeam sfaturi ce ajutau la continuarea drumului.

Eu personal am planificat să fac ultimii 100 de km, dar cum viața are planurile ei și fizic eram epuizată, a trebuit să pierd două etape. Eram după un an intens de muncă fizică, iar ca să nu pierd ce am plănuit, am început de unde am putut. Am făcut nu 100, ci 60 de kilometri, dar au fost un vis de care mă bucur și astăzi. Doamna care a călătorit cu mine nici nu i-a simțit, grație frumuseții lumii pe care o întâlneam pe drum. Aveam aripi, nici nu simțeam oboseala.

Drumul meu a fost foarte dorit și ușor. Nici într-un moment nu am simțit greutatea kilometrilor sau a rucsacului din spate. Am trăit momente de liniște sufletească, de gândire la ai mei din Moldova, la prietenii mei de aici. M-am rugat la fiecare biserică pentru pace sufletească și sănătate. Iar când am ajuns la Catedrală, momentul a fost foarte emoționant. După 25 de km parcurși în acea zi, parcă mai doream să continui drumul. Gândul mi-a fost mereu nu la Catedrală, ci la bisericuțele goale de pe drum, unde primeam ștampilele. Întunericul și mirosul de umeditate erau extraordinare pentru mine, simțeam că Dumnezeu mă vede, mă aude și mă ajută să fac tot ce trebuie în viața mea. Catedrala are un interior măreț, iar seara am asistat la slujba pelerinilor de la ora 19:00. Simțeam că toată lumea din secolele trecute era prezentă acolo. 

Înainte de drum, mi-a plăcut o frază care zice că orice drum făcut cu inima deschisă este al tău și îți aduce bucurie, liniște sufletească. Pentru mine, Camino de Santiago a fost un drum fericit, lipsit de greutăți, care m-a apropiat mai strâns de oameni pe care îi cunoșteam de mai mulți ani. Drumul acesta este unul religios, dar în ultimii ani este făcut nu doar de credincioși. 

Camino de Santiago va continua în viața mea, deja am planificat o nouă parcurgere în primăvara anului 2022. Vreau să străbat 100 de km cu aceleași emoții și liniște sufletească.

Fiecare om trebuie să fie fericit cu alegerile sale. Viața mea este plină de fericire, am crescut două fete, am prieteni buni, am o muncă în care pot dărui căldura omenească și dragostea față de aproape. 

Dacă aveți posibilitatea, recomand tuturor oamenilor să dedice o părticică din viață acestui Drum” - ne-a mărturisit Elena. 

Îi mulțumim pentru aceste mărturii și îi urăm călătorii impresionante în continuare!

 Photo credit: arhiva personală

Creează pentru spanioli arici, ciuperci și coșulețe comestibile! Oxana Ciubotaru: „Copiii rămân șocați când le văd!”

Pe Oxana Ciubotaru, stabilită în La Cavada (Mun. de Riotuerto, Cantabria) o recomandă cu mândrie toți localnicii. Patisieră de meserie, talentata moldoveancă a reușit, deja de ani buni, să uimească băștinașii prin creații dulci, realiste. Aricii, ciupercile, conurile și coșulețele create manual din ingrediente dulci sunt astăzi cartea sa de vizită, le-a expus cu drag și la Hramul Moldovenilor din Cantabria. Oxana Ciubotaru s-a născut în Federația Rusă, reg. Arhangelsk, însă a crescut la Hâncești. În semn de mare curiozitate față de ceea ce face, am decis să vă împărtășim istoria stabilirii sale în Regatul Spaniei. 

 „În Spania m-am stabilit după ce soțul meu împlinise 4 ani de ședere aici. Am ajuns cu viză, repede și ușor, dar cu o mare durere în suflet: aceea de a lăsa copiii acasă. Copiii au stat fără noi timp de 3 ani. Plecasem spre o țară străină când deja începeam să mă pun pe picioare în Moldova. Locuiam aproape de școală și făceam fel de fel de copturi, apoi le vindeam.     

În 4 luni, mi-am găsit la Lierganes un loc de muncă unde îmi puteam face meseria de cofetar, la „Pastelería Rego”, unde am muncit timp de jumătate de an. Am rămas fără lucru din cauza divorțului șefului, care trebuia să își împartă afacerea cu ex-soția. Apoi am muncit preț de câteva luni la fabrica „Sobrino”, pe care a trebuit să o las din cauza regimului nocturn. Așa am început să execut comenzi de acasă.  

Când mă gândesc la copilărie, îmi amintesc că provin dintr-o familie unde am avut de toate, mama mea a fost toată viața bucătar-șef, iar eu mi-am ales profesia pornind pe urmele ei. Multe am învățat de la mama: tăiețeii, plăcintele, sarmalele, clătitele. Ea deseori mă lăsa să le fac în locul ei, pentru că era mai mult la muncă decât acasă. Acum, eu fac cu nepoțica mea ceea făcea mama mea cu mine. 

Cofetăria am studiat-o timp de 2 ani la o școală profesională din Soroca. A urmat un loc de muncă la Hâncești. Muncind de acasă, în Moldova, începusem să creez arici, ciuperci, veverițe, urși și alte prăjituri pentru copii. Făceam totul manual și copiii rămâneau șocați.

Venind în Spania, am început să creez și coșulețe comestibile. Mulți au rămas uimiți de cum le făceam și transmiteau vestea din gură în gură. Am făcute peste 100 de coșulețe doar în localitatea La Cavada, unde stau. Sunt mândră că oamenii mă recunosc după aceste creații. Am gătit și pentru primarul localității. Multe coșuri au plecat la Madrid, altele spre Portugalia.

Iubiți compatrioți, suntem departe de casă, dar totodată și aproape de Moldova. Aici ne-am procurat case, ne-am făcut familii, creștem nepoți, iar acolo ne așteaptă casa făcută din temelie, nucul de la poartă, părinții. 

Suntem o mână de oameni, dar cu suflete mari, care ajung până la stele. Acolo sau aici, trebuie să rămânem oameni de omenie. Cea mai mare valoare de pe Pământ este omul. Acolo unde se află, oamenii noștri lasă urme adânci și neuitate. Dumnezeu să ne dea putere și credință - asta poate da măsura valorii omului” - mărturisește făuritoarea deserturilor rupte parcă din basme.

Vă invităm să admirați câteva din creațiile Oxanei Ciubotaru:

Photo credit: Arhiva personală, P.S. Foto-Video