Elena Ciuntu: „Camino de Santiago a fost visul meu, simțeam că Dumnezeu mă vede și îmi dă aripi”

Afară de faptul că este membră a echipei de conducere a Asociației ”Din Inima Diasporei Unite”, Elena Ciuntu este o persoană care ar putea preda ușor noțiunea de liderism în rândul femeilor din diasporă. A părăsit Republica Moldova după ani de zile dedicați meseriei de educatoare și apoi de funcționară la Oficiul Forței de Muncă. Prețul stabilirii în Spania l-a plătit greu, muncind 12 ani în domeniul horeca și în paralel studiind, pentru ca astăzi să poată spune cu mândrie: sunt auxiliar de enfermería, dăruiesc dragoste și căldură sufletească bătrânilor cu Alzheimer de la Fundación San Cándido (Santander). Afară de toate aceste activități, Elena este membră a Asociației Pădurilor din Cantabria, fiind unul din voluntarii care plantează semințe, cresc și apoi sădesc puieți în pădurile cantabrice. Din dragoste pentru natură și rute turistice, Elena a reușit, în octombrie 2021, să parcurgă Camino de Santiago - dorința tuturor credincioșilor din partea de Vest a Europei, un drum care aduce oamenilor ceea ce le lipsește cel mai mult în viață. Curioși despre cum a decurs totul, am decis să vă împărtășim mai jos povestea drumului său.

„Camino de Santiago a fost visul meu, pe care îl păstram în colțișorul sufletului de 7 ani, când am vizitat catedrala Santiago de Compostela (Galicia). Nimerisem în zile ploioase și foarte triste, dar măreția Catedralei și frumusețea orașului m-au frapat. Cel mai mult mă uimea cine sunt oamenii care mergau pe drum cu ghiozdane în spate, haine de sport, desculți sau încălțați, cu umbrele sau fără. Erau mulți, iar când ajungeau la Catedrală se așezau în genunchi și plângeau, sufereau. Am înțeles apoi că ei sunt pelerini care încheiau Camino de Santiago, urmând simbolul săgeții galbene și al soarelui. Văzând oameni înlăcrimați și suferinzi, am venit acasă și am început să investighez. Am înțeles că este un drum cu multe varietăți, peste 300. Cele mai cunoscute sunt Camino Francés, Camino Portugués, Camino Inglés, depinde de unde începe. 

Acest drum a fost făcut de Apostolul Santiago sau Iacob cel Mare, care a ajuns pe pământurile Galiciei ca să aducă Creștinismul. După ce s-a stins el, drumul a fost repetat de ucenicii săi, care i-au adus trupul din Ierusalim și l-au înmormântat în Galicia, într-o bisericuță mică. Când s-a demonstrat că acolo într-adevăr zace trupul lui Santiago, la locul înmormântării regii spanioli au zidit, timp de sute de ani, o catedrală măreață. Anume de aceea catedrala întrunește atâtea stiluri arhitecturale și artistice. Mi-am pus în gând să cunosc ce simte o persoană atunci când cutreieră acest drum. Am vrut să cunosc aceste pământuri străine pentru mine și am început să fac rute prin natură, prin munți, prin sate și păduri. Am început cu drumuri mici pentru a ajunge la drumul cel mare și așa, a ajuns ziua în care am spus că gata, a venit momentul. 

Drumul este organizat bine, ca să ai unde dormi, unde mânca, unde să găsești informații, rețeaua fiind foarte mare pe teritoriul spaniol. Mai întâi m-am alăturat unor grupuri de pe Facebook - Camino de Santiago și Camino Francés, care m-au ajutat foarte mult. Citind comentariile, am înțeles că fiecare pornește drumul cu un scop al său, o speranță unică, un vis de împlinit. Unii pentru a-și demonstra că au destulă forță fizică și spirituală, alții pentru a mulțumi Lui Dumnezeu pentru tot ce au frumos în viață. Alții îl fac pentru că este un drum foarte pitoresc, ce trece prin munți, păduri, sate, orașe, un drum care îți aduce noi prieteni, un drum care unește oameni cu diferite nuanțe, dar cu același scop - a ajunge la Catedrală pentru a-i mulțumi Apostolui Santiago că i-au ajutat să facă acest drum greu. Fiecare etapă are 20-25 de kilometri. Alte persoane mai pregătite fizic parcurg și câte 40 de km pe zi. Dar a te bucura de toată frumusețea naturii și a avea timp să vorbești cu tine însuți în opririle te ajută să nu simți greutatea drumului. 

Pelerinii spun că dorința de a face Camino de Santiago este ca un virus, căci dacă intră în corp această dorință și dacă l-ai făcut o dată, îți dorești mereu să te întorci. Acest drum poate fi parcurs de oricine, din orice punct al Spaniei, Portugaliei, Franței, Marii Britanii, este un drum pentru toate națiile, vârstele, posibilitățile fizice, căci se duc și mari, și bebeluși care își însoțesc părinții. Poți vedea oameni cu deficiențe locomotorii, dar care cu ajutorul prietenilor fac drumul în scaun rulant. Unii spun că e foarte greu fizic, alții că este greu din p.d.v. mental.  

Eu am planificat acest drum cu 2-3 luni înainte, având vacanța în octombrie. Drumul acesta se planifică în ceea ce privește cazarea, alimentația, distanța preconizată. Eu am parcurs Camino Francés, pentru că este foarte pregătit pentru începători, conține toate indicatoarele necesare. Toate drumurile se intersectează într-un punct din Galicia, pe ultimii 100 de km, unde toți pelerinii se întâlnesc. Mulți pelerini fac drumul pentru a obține Compostela - un certificat care arată că l-ai parcurs. Drumul, de la început și până la sfârșit, îți ia cam o lună de zile, dar oamenii sunt mai grăbiți în prezent și îl fac pe etape mai mici. 

Prima oară m-am gândit să plec singură, căci era greu să coincid cu cineva, dar cum sunt membră a unei asociații de păduri, am descoperit că alte două persoane voluntare aveau aceeași idee. Este important să mergi alături de oameni asemănători cu tine la caracter, dacă împarți cu cineva acest drum.  

Dacă e scump să parcurgi? Depinde. Dacă pleci ca un pelerin, nu mănânci la restaurante scumpe, dormi în odăi comune, prețul e convenabil. Pentru o noapte poți cheltui 10 euro, dar ai baie și condiții decente. Am căutat mâncare mai ieftină, zilnic puteam cheltui până la 30 de euro doar pentru mâncare și cazare și au fost în total 7 zile. Nu mai zic de transport pentru a începe și a te întoarce. Este posibil, dacă vrei, să trăiești sentimentele pelerinilor, care își împart bucata de pâine cu cel de alături sau dorm fără a face gălăgie.

Acest drum te învață să fii mai empatic, mai recunoscător față de munca oamenilor. Unde mâncam noi, dejunul costa 3 euro și era destul de consistent. Înțelegeai că toți acești oameni te ajută pe tine, cel care ești un pelerin - lucru respectat mai ales în Galicia. Oamenii se ajută unii pe alții, se împart. Tu, ca pelerin, ai o cărticică unde ți se pun ștampile la final de etape. Dacă ajungi târziu și nu ai unde dormi, oamenii te pot ajuta fără să te cunoască. Se simte că oamenii sunt aproape de Dumnezeu, de natură, de aceea ajutorul reciproc valorează mult. 

La sfârșitul fiecărei etape, la finalul zilei, în sătucul în care ajungeam se făcea o slujbă pentru noi, pelerinii, unde primeam sfaturi ce ajutau la continuarea drumului.

Eu personal am planificat să fac ultimii 100 de km, dar cum viața are planurile ei și fizic eram epuizată, a trebuit să pierd două etape. Eram după un an intens de muncă fizică, iar ca să nu pierd ce am plănuit, am început de unde am putut. Am făcut nu 100, ci 60 de kilometri, dar au fost un vis de care mă bucur și astăzi. Doamna care a călătorit cu mine nici nu i-a simțit, grație frumuseții lumii pe care o întâlneam pe drum. Aveam aripi, nici nu simțeam oboseala.

Drumul meu a fost foarte dorit și ușor. Nici într-un moment nu am simțit greutatea kilometrilor sau a rucsacului din spate. Am trăit momente de liniște sufletească, de gândire la ai mei din Moldova, la prietenii mei de aici. M-am rugat la fiecare biserică pentru pace sufletească și sănătate. Iar când am ajuns la Catedrală, momentul a fost foarte emoționant. După 25 de km parcurși în acea zi, parcă mai doream să continui drumul. Gândul mi-a fost mereu nu la Catedrală, ci la bisericuțele goale de pe drum, unde primeam ștampilele. Întunericul și mirosul de umeditate erau extraordinare pentru mine, simțeam că Dumnezeu mă vede, mă aude și mă ajută să fac tot ce trebuie în viața mea. Catedrala are un interior măreț, iar seara am asistat la slujba pelerinilor de la ora 19:00. Simțeam că toată lumea din secolele trecute era prezentă acolo. 

Înainte de drum, mi-a plăcut o frază care zice că orice drum făcut cu inima deschisă este al tău și îți aduce bucurie, liniște sufletească. Pentru mine, Camino de Santiago a fost un drum fericit, lipsit de greutăți, care m-a apropiat mai strâns de oameni pe care îi cunoșteam de mai mulți ani. Drumul acesta este unul religios, dar în ultimii ani este făcut nu doar de credincioși. 

Camino de Santiago va continua în viața mea, deja am planificat o nouă parcurgere în primăvara anului 2022. Vreau să străbat 100 de km cu aceleași emoții și liniște sufletească.

Fiecare om trebuie să fie fericit cu alegerile sale. Viața mea este plină de fericire, am crescut două fete, am prieteni buni, am o muncă în care pot dărui căldura omenească și dragostea față de aproape. 

Dacă aveți posibilitatea, recomand tuturor oamenilor să dedice o părticică din viață acestui Drum” - ne-a mărturisit Elena. 

Îi mulțumim pentru aceste mărturii și îi urăm călătorii impresionante în continuare!

 Photo credit: arhiva personală