În iunie 2021, nouă conaționali stabiliți cu traiul în provincia spaniolă Cantabria au fost aleși, prin vot secret, în fruntea celei mai importante asociații de moldoveni de pe coasta de Nord a Spaniei. Președintă a Asociației "Din Inima Diasporei Unite" a fost aleasă Ludmila Gaber-Stratan - lider, mamă, soție și specialistă în Business și Administrarea Afacerilor. În doar jumătate de an, Ludmila și-a mobilizat echipa în realizarea unor proiecte care au trezit atenția celor peste 2500 de basarabeni înrădăcinați în Cantabria. Ce prespune această misiune, cum vă puteți asocia și ce aveți de "câștigat" alăturându-vă nouă, aflați în interviul de mai jos.
Într-adevăr, 2021 a fost un an special. Privind în urmă, pot afirma că a fost un an reușit, plin de provocări și teme noi, pe care am încercat să le însușesc cât mai bine posibil. De felul meu sunt exagerat de curajoasă, îmi place să ies din zona de confort, îmi place tot ce e nou. Deci, această jumătate de an chiar a fost o experiență ce am trăit-o cu mult entuziasm și pasiune. I-am dat miere sufletului.
Referitor la ce stă în spatele acestei munci, cu siguranță răspunsul este multă muncă îmbinată cu doză dublă de răbdare. Cu munca eu mă împac bine, însă cu răbdarea am avut de învățat. Încerc să mă depășesc zi de zi și să creez o versiune perfectă de asociație în diasporă. Sper să-mi reușească.
De ce este important, pentru un cetățean din diasporă, să se asocieze comunităților locale de conaționali? Ce “câștigă” un asociat, investind în viața acestei asociații de moldoveni?
E lucru știut că suntem peste 2500 de moldoveni stabiliți în Cantabria. O comunitate deloc mică. Ce înseamnă termenul "comunitate"? Conform definiției, un grup de oameni care împart interese, credințe sau norme de viață comune.
E important să fim uniți, să avem un cuvânt, sa avem un statut juridic care să ne ajute să fim auziți și respectați. Îmi doresc să devenim cât mai mulți, să ne cunoaștem istoriile, profesiile, să ne ajutăm ori de câte ori am avea nevoie, să ne promovăm unii pe alții, să ne mândrim împreună cu tezaurul nostru cultural, să demonstrăm lumii întregi că acest neam are valoare și oameni extraordinari.
"Totul se face cu oamenii" - probabil toți cunosc aceasta zicală. Cred că aici și este răspunsul la ce avem de câștigat.
Ce presupune procesul de asociere? Cine se poate asocia? Există un profil general, pe care l-ai observat?
Însuși procesul de asociere e foarte simplu, e de ajuns să se facă un transfer pe contul bancar al asociației, punând ca și concept numele și prenumele, împreună cu numărul de telefon. După care noi ne punem în contact și formalizăm înscrierea completă. Se poate asocia fiecare cetățean al Republicii Moldova, stabilit în comunitatea Cantabria.
Ar fi devreme să stabilim un profil predominat, însă din mica experiență pot spune ferm că avem asociați oameni cumsecade! Oameni deschiși, muncitori, receptivi și înțelegători. Sunt încântată de cei care, încetișor, înțeleg activitatea noastră și se apropie de noi.
Da, timp de 6 luni am reușit să realizăm 3 evenimente: Port ie în pandemie, Hramul Moldovenilor din Cantabria și Deschide ușa, creștine!. Au avut 3 formate total diferite, iar cei care au asistat, își dau seama de acest fapt.
Dacă e să vorbesc de fiecare în parte, evenimentul cu iile a fost debutul nostru. Chiar de eram în pline restricții, am reușit cu toții să le respectăm și, zic eu, a fost o întâlnire de suflet și pentru suflet. Hramul a fost și va fi o întâlnire doar pentru asociați. Restul evenimentelor vor fi publice pentru toată lumea, asociată sau nu. La hram a fost exact ca la hram, cu multă voie bună, mâncare multă, chef și veselie.
Iar ultimul eveniment, al sărbătorilor de iarnă, l-am dedicat copilașilor și tradițiilor de iarnă. În acest an am decis ca la aceste sărbători să ne felicităm de la distanță, sperăm că anul ce vine să reușim să instalăm un brad moldovenesc cu tricolorul în vârf. Ar fi minunat!!!
Sincer, din cauza pandemiei am avut multe dubii și frici legate de cum să ne organizăm evenimentele. Incertitudinea restricțiilor ne ține în suspans și acum. Sperăm că până de 8 martie sau Paști (2022) nu vom mai avea acest handicap sanitar și vom reuși să ne dăm întâlnire fără restricții.
Ai uitat sa menționezi săraci și bogați!! Au fost într-adevăr așa momente, când pe rețelele de socializare ni s-au atribuit asemenea perle. O altă întrebare des întâlnită este “cine ne plătește?”
Oameni buni, nu ne plătește nimeni niciun cent, facem acest lucru din toată inima și din tot sufletul. Cu banii din cota de asociat ne permitem să organizăm evenimentele ce deja au avut loc ori urmează a fi.
Lumea e diferită, nu cunoaște încă ce înseamnă conceptul de voluntariat, le este frică de înșelăciuni și escrocherii; neamul nostru de-a lungul istoriei a fost mai mereu îngenuncheat și cred că de aici există o teamă că mereu cineva se va folosi de noi. Nu ne-am supărat, ba chiar nici nu ne-a afectat, deoarece noi suntem total transparenți, publicăm tot programul nostru suntem receptivi la toate sugestiile și încercăm să fim cât mai corecți posibil.
Am invitat persoanele date să se alăture asociației, astfel vor avea ocazia să ne cunoască mai bine și cu siguranță își vor schimba părerile. Îi așteptăm!!!
Suntem o echipă extraordinară. Chiar de la începutul acestei aventuri am înțeles că am alături oameni cumsecade și talentați, care sunt la fel de dornici de a face fapte bune și frumoase.
Ne reunim cel puțin o dată pe lună, uneori mai des. Depinde de următorul eveniment ce-l avem în program. Deja ne cunoaștem personal, iar colegii se transformă încetișor în prieteni. Mie îmi plac oamenii simpli și sinceri, fără statut și fără fudulie, exact așa suntem toți 9. În reuniunile noastre toți suntem președinți și toți suntem vocali.
Avem un grup de WhatsApp care ne facilitează comunicarea, uneori nici nu ne dăm seama când facem reuniuni online 7 din 7 zile. E frumos!
2022 nu este foarte departe. Ce așteptări ai de la activitatea comunității și ce evenimente sunt preconizate în noul program?
Îmi doresc foarte mult ca băștinașii noștri să înțeleagă corect activitatea noastră și să se alăture proiectului nostru. Suntem un neam extraordinar, care merită să-și obțină respectul adecvat în societatea spaniolă, iar pentru asta trebuie să fim cât mai mulți.
2022 va fi un an minunat, eu sunt încrezătoare că vom reuși multe. Avem în program atât evenimente culturale, cât și de binefacere. Fiecare eveniment va avea un format diferit, sperăm că pandemia ne va permite să realizăm tot ce ne dorim.
În pragul noii campanii de renovare a cotelor de asociați, te rugăm să lași un mesaj către actualii, dar și potențialii membri ai acestei comunități de tricolori.
În primul rând le mulțumesc din suflet tuturor celora care ne-au fost alături în acest an greu. Au fost mulți, între asociați și sponsori sunt în jur de 100 de persoane. Sper că nu am dezamăgit pe nimeni și sper din toată inima că am demonstrat că moldovenii din diasporă tot pot face voluntariat.Un mulțumesc aparte sponsorilor, care la fel sunt moldoveni și ne mândrim enorm cu acest lucru. Un mulțumesc enorm tuturor care ne urmăresc și ne susțin prin laude și vorbe bune. Sunteți energia noastră. Sperăm că din vorbă în vorbă vom ajunge la urechile tuturor conaționalilor noștri. Ne dorim ca pe parcursul anului să ne îndragiți și să acceptați provocarea noastră tricoloră.
Nocolae Titulescu a spus că "sentimentul național este acela care asigură existența popoarelor." Noi avem acest sentiment, doar că oarecum suntem prea umili pentru a ține capul sus ferm. Haideți să învățăm să facem asta împreună!
La mulți ani tuturor, un 2022 cât mai prosper și fericit!!
Photo credit: P.S. Foto-video, arhiva personală, captură video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu