vineri, 3 iunie 2022

La 14 ani, campioană la gimnastică ritmică în Spania! Elena Dosca: „Acest sport este pentru mine totul!”

Elena Andreea Dosca este un nume sonor în gimnastica ritmică regională și națională a Regatului Spaniei. Chiar și Google este plin de rezultate atunci când cauți numele adolescentei cu rădăcini basarabene. La numai 14 ani, discipola Clubului Ritmica Santander a reușit performanțe de excepție în cadrul competițiilor de gimnastică ritmică, clasându-se de fiecare dată pe locuri de top. Câte roade ascunde povestea Lenuței, aflați chiar din mărturiile ei!

„ASTĂZI, ACEST SPORT ESTE TOTUL PENTRU MINE”

„De mică mi-a plăcut gimnastica ritmică. Toată lumea îmi spunea că sunt foarte flexibilă și, chiar dacă încă nu înțelegeam exact în ce constă, îmi doream foarte mult să fac acest sport. Deoarece îmi plăceau foarte mult și dansurile, pe la 5 ani părinții m-au înscris la dansuri moderne, ca puțin mai tirziu, la doar un an, să mă înscrie la școala municipală din Santander, la gimnastică ritmică. La scurt timp după ce am început antrenamentele la școala municipală, antrenoarele mele au observat elasticitatea pe care o aveam și cu cât drag mergeam la antrenamente. Mi-au propus să fac parte din Club Ritmica Santander, unde continui și până în prezent. Am facut probele tehnice, pe care le-am susținut cu succes și în așa fel a început dragostea mea față de acest sport, care astazi e totul pentru mine.”

ARTĂ ȘI SPORT:  O COMBINAȚIE DELOC UȘOARĂ

„Probabil vizionând la televizor, gimnastica ritmică poate părea simplă, însă nu este deloc ușoară. În spatele fiecărei mișcări, fiecărui element stau ore și ore de muncă și multă dedicație. Se lustruiește fiecare detaliu până când elementele complicate par simple și ușor de executat!”

CELE MAI IMPORTANTE PERFORMANȚE

· Podium la turnee, competiții autonomice și naționale    

· Locul X la Campionatul național de la Pamplona (2019)

· Campioană la TURNEUL INTERNȚIONAL „AURA” din Tenerife (2021)

· LIGA Cantabra: an de an mă mențin pe locul de campioană în liga Cantabra. Anul acesta am fost proclamată campioana cu aparatul „panglica”

 · DIPLOMĂ NAȚIONALĂ: Locul VIII a Campionatul Spaniei (aprilie 2022) la Zaragoza (la doar 0.30 de podium) din 159 de gimnaste participante.

Necatând la toate aceste succese, sunt încă foarte multe trepte de urcat, la care am încă foarte, foarte mult de lucru!”

UN RITM DE VIAȚĂ GALOPANT

Ritmul de viață pe care îl duc este destul de intens, mai cu seama că, pe lângă programul individual pe care l-am făcut totdeauna, sezonul acesta m-am lansat și în gimnastica de grup, în echipă. Prin urmare, am mai multe turnee, competiții, campionate și deplasări continue. Disciplina și perseverența pe care le-am luat din acest sport, le aplic și în alte activități cotidiene. Deși fac zilnic antrenamente a câte 2-3 ore (înainte de campionate și turnee chiar dublu), înțeleg că am și o responsabilitate academică care nu e mai puțin importantă, de aceea mă strădui să-mi administrez timpul așa încât să le reușesc pe toate. 

În ceea ce privește aspectul fizic, din punctul meu de vedere, este important. Nu mă refer neaparat că e nevoie de o dietă strictă (niciodată nu am facut-o), este fundamentală o alimentație sănătoasă. În cazul meu, genetica a fost generoasă și nu a fost nevoie niciodată sa depun mult efort pentru a mă menține în formă.”

COSTUME DIN SPANIA, RUSIA, UCRAINA SAU MOLDOVA

Costumul are un rol foarte important pentru mine și în general în acest sport. Deoarece nu e doar o haină ce transmite eleganță și stil exercițiului, ci și un element ce intră în calcul atunci când juriul evaluează performanța gimnastei. De aceea este ales după stil, muzică, aparat. Majoritatea costumelor mi le coase o meșterită de aici din Cantabria. Altele sunt comandate din afară, de exemplu din Rusia, Ucrania, unul din costume mi l-a cusut chiar o doamnă din Modova.😊”


PĂRINȚII - CEI MAI IMPORTANȚI SUPORTERI

„Le mulțumesc întâi de toate părinților, pentru că mi-au oferit oportunitatea de a cunoaște acest tip de sport. Le sunt foarte recunoscătoare pentru sacrificiile și efortul pe care îl depun ca să-mi pot trăi vocația. Le mulțumesc că mă însoțesc mereu la toate competițiile și mă susțin indiferent de rezultatul obținut. La fel și antrenoarelor mele, care au știut să descopere talentul din mine, au avut încredere în el și investesc tot efortul, profesionalismul și dragostea pentru a putea obține rezultatele propuse!”

Îți urăm performanțe mari și în continuare, Lenuța!!


Photo credit: Club Ritmica Santander, arhiva personală, RFEG

joi, 2 iunie 2022

Loriana Coteț - talent actoricesc fără lecții de actorie! Admir-o în sceneta „Eu azi nu mă enervez!” (VIDEO)

Pe Loriana Coteț am admirat-o cu zâmbetul până la urechi la sărbătoarea închinată zilei de 8 Martie. Mica actriță a jucat atunci alături de Emilian Pahomi în sceneta „Eu azi nu mă enervez” a actorilor români Andreea Grămoşteanu şi Angel Popescu (Mondenii). Aflăm de la mama sa - moderatoarea Silvia Verlan, că Loriana este un „multitalent” în carne și oase. Face box indiferent de stereotipurile de gen, adoră pictura, e actriță fără cursuri de actorie și vrea să moștenească vocația bunicii sale - să devină medic!

                                            EGALITATE DE GEN ÎN SPORT

„Putem alege orice tip de sport, indiferent de gen. Ne educăm la fel și în general, nu există sport doar pentru fete ori doar pentru băieți! Fac box și handbal. Alerg, arunc, lovesc ca o fată, nu sunt atât de voinică precum băieții, dar sunt mai puternică decât mulți băieți. Nu ne comparăm, ne respectăm. În sport, putem împărți, colabora, ajuta, e bine să ne implicăm cu toții, fără să ne disprețuim. Fiecare copil, fie el fată sau băiat, este unic și merită să aleagă, merită șanse egale și respect indiferent de gen” - afirmă micuța boxeră. 

RESPECTUL PENTRU LIMBA ROMÂNĂ

„Îmi place mult să vorbesc limba maternă, e doar a mamei mele și a bunicuței. O vorbesc stâlcit, știu, cu accent, dar așa o practic și îmi place la nebunie. Când vorbesc cu bunica și ea mă înțelege, e mare bucurie. Răsfoiesc, citesc cărți în limba română, am și o mică bibliotecă, pe care vreau să o cresc. Poveștile noastre sunt atât de interesante, cu ele nu adorm, ci aștept mereu sfârșitul, care nu mereu e frumos. Iată pe „Gogoașă” au mâncat-o... și m-am scârbit. Iar în „Punguța cu doi bani”, chiar trebuia bătută sărmana găină? Dar în „Ridichea”, sfârșit frumos!” - adaugă mica actriță.

„VREAU SĂ FIU MEDIC CA BUNICA ȘI UNCHIUL MEU”

„Mă pasionează MEDICINA. Bunica mea este medic, unchiul Sergiu - la fel. Așa vreau și eu să fiu! Vreau să pot fi de ajutor lumii, să pot salva vieți. Nu mi-e frică să văd sânge, îl urmăresc. 

Ador bandajele, mirosul medicamentelor! Părinții mi-au spus că pentru a deveni un medic bun, trebuie să fiu diplomată, convingătoare, simpatică, calmă și să învăț constant. Am să mă strădui, promit!” - mai spune talentata Loriana Coteț. 

Succese mari, Loriana!!

CITEȘTE ȘI:

Silvia Verlan - de la Drept, la moderarea evenimentelor în Cantabria, Spania: „Cuvântul este puterea mea!”

Photo credit: Arhiva personală, PSFotovideo

miercuri, 1 iunie 2022

„Am învățat să fiu responsabilă, disciplinată, sigură de mine!” Victoria Capatici, despre pasiunea pentru gimnastica ritmică

Clubul de Gimnastică Ritmică din Santander are printre discipole talente mari cu origini basarabene, iar Victoria Capatici este un exemplu viu de succes, perseverență și talent. La numai 12 ani, călătorește la competiții în diferite regiuni ale Spaniei, desenează extrem de bine și are un vis măreț: acela de a deveni medic. La vârsta ei, Victorița este mândria familiei și o adevărată sursă de inspirație chiar și pentru adulți. Cât de mult i s-a schimbat viața de când face gimnastică ritmică și ce se ascunde în spatele acestei munci, aflați chiar din mărturiile ei.

MERG LA COMPETIȚII ÎN DIFERITE REGIUNI ALE SPANIEI

„Gimnastica ritmică mi-a plăcut de mică și când am împlinit vârsta de 4 anișori (vârsta minimă la ca te poți înscrie pentru aceasta activitate), mămica m-a înscris. Mergeam cu mare bucurie de 2 ori pe săptămână. Eram multe fetițe de aceeași vârstă, dar în altă parte a pavilionului se ocupau fetele care mergeau la competiții. Tare îmi doream să fiu și eu cu ele. La vârsta de 7 ani, mi s-a împlinit visul, am fost aleasă în echipa de competiții. Suntem 5 fete în echipa. De atunci mă ocup mai multe zile, mai multe ore. Vacanță avem o lună de zile pe an. Mergem la competiții în diferite regiuni ale Spaniei. Idola mea este Dina Averina. Este o gimnastă cu merite mari, campioană mondială de repetate ori. Avem reușite, avem medalii, dar încă mai avem nevoie de mult efort pentru a realiza dorința noastră de a urca pe podium la Campionatul Spaniei.”

MAI PUȚIN TIMP LIBER ȘI MAI MULTE PERFORMANȚE

Într-o zi normală din viața mea, dimineața merg la colegiu, iar după amiază - la activități: gimnastică, pictură și engleză. Aparte de gimnastică, mai am pasiune pentru pictură și manualități. Admiram lucrările fratelui Igor, poate de aici vine și inspirația. Acum merg la școala de pictură. Atunci când nu mă văd, nu mă aud prin casă, toți știu că desenez ceva. La orice eviniment al celor apropiați, merg cu ceva făcut de mine. Cred că le reușesc pe toate datorită faptului că mă străduiesc să mă organizez bine. Părinții din start mi-au spus că dacă merg bine cu învățătura, atunci mă ocup cu tot ce-mi place. Mai puțin timp îmi rămâne pentru joacă, pentru a merge la o zi de naștere a prietenilor... Dar m-am obișnuit.”

SPORTUL SCHIMBĂ CORPUL, MINTEA ȘI SUFLETUL

De când fac gimnastică, corpul meu desigur că s-a schimbat, poate că și caracterul... Zic așa deoarece am învățat să am grijă de corpul și mintea mea. Vin obosită, nu mai am timp să stau la calculator, tabletă. Am învățat să fiu responsabilă, disciplinată, sigură de mine. Îmi place să muncesc în echipă și să fiu colegă bună. Tot aici am învățat cum e să treci prin succes, apoi prin eșec, că miracolele nu apar de pe o zi pe alta ci numai prin muncă.”                  

IMPORTANȚA ASPECTULUI FIZIC LA COMPETIȚII

„Aspectul fizic este important, dar până acum, cu o alimentație corectă, sănătoasă și cu orele de antrenament, e suficient să ne menținem în formă. Îmi aduc aminte cum în pandemie, când toți am stat acasă, ne ocupam dar online, mama la rândul ei tot avea mai mult timp liber și ne cocea pâine, cornisoare, biscuiți.... atunci daaaaa a fost nevoie de puțină limită. 😀 

Pe arenă trebuie să ieșim pregătite fizic, pozitive, încrezătoare și întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Uneori, chiar dacă ceva nu merge așa cum ne dorim, totuna zâmbetul nu trebuie să dispară. Lacrimile - doar mai târziu, cu antrenoarele, colegele, familia.”                   

UN SPORT CU MULTE SACRIFICII

„Într-adevăr, activitatea necesită multe sacrificii, dar dacă îți place mult ceea ce faci, treci prin toate mai ușor. Pentru mine o importanță deosebită o au colegele, care-mi sunt și prietene. Între noi este grijă, susținere și apreciere reciprocă. Familia este fundamentală, totul pornește de la ea. Exemplul și îndrumarea părinților este temelia noastră. Eu știu că orice s-ar întâmpla, întotdeauna am susținere, un ajutor ori o vorbă bună de la familia mea. Îi iubesc mult și le mulțumesc tuturor pentru tot!”

TALENTUL SE MOȘTENEȘTE SAU SE EDUCĂ?

„Talentul este un plus, e bine când este... Dar nu e suficient. Doar cu mult efort, muncă zilnică și dedicație ajungi la scopurile tale. Dorințe am multe. În ceea ce privește sportul, este să câștigăm la Campionatul Spaniei.
În mai am împlinit 12 ani, trec de la o etapă la alta, de la colegio - la instituto. Îmi doresc să pot îmbina și în continuare activitățile ce-mi plac cu învățătura ca să pot realiza un vis și mai mare, de a ajuta lumea, VREAU SĂ FIU MEDIC. Pentru aceasta, la fel ca și în sport, trebuie să depun mult efort. Sper să le reușesc pe toate. Din nou mă întorc la exemplul părinților mei, ambii cu studii medicale, care au venit într-o țară străină cu o singură valiză și prin muncă își ating scopurile.”

                                                    Victorița, îți urăm succese mari în continuare!

*Acest articol a fost realizat și publicat cu acordul părinților

Photo credit: arhiva personală, Club Ritmica Santander, RFEG, Instagram/artym_by_acarte


Lilia Vizitiu, drumul la Medicină de Familie, la propriul cabinet de Medicină Estetică în Cantabria: „Mizez pe rezultate naturale și de lungă durată!”

În paralel cu munca de ani de zile în cadrul Centrului de Sănătate Polanco, în calitate de medic de familie, Lilia Vizitiu ne anunță cu bucu...