Istoria Dianei Pantaz ar putea inspira cu ușurință subiectul unei cărți. Actriță de meserie, a reușit să își construiască, departe de casă, propria marcă de deserturi - Dulce Diana. Nu i-a fost ușor, însă munca, zâmbetul și plăcerea de a găti sunt armele care o ajută să cucerească lumea, să gătească prăjituri arătoase și, cum spune ea, cele mai bune plăcinte sau cornulețe cu bezea din Cantabria. Despre care sunt provocările drumului său, Diana a acceptat să vorbească într-un interviu pentru blogul asociației noastre.
Dragă Diana, cunoaștem mai puțin povestea stabilirii tale departe de casă. Cum ai ajuns în Cantabria? Cum te-a primit tărâmul spaniol?
La fel ca și mulți alți moldoveni, în Cantabria am ajuns căutând o viață mai ușoară, dorind să muncesc și să mă descurc în viață. Aveam un copil mic și acest lucru mi-a oferit o motivație imensă de a lăsa în urmă totul, doar pentru a-i oferi un viitor mai bun.
Am absolvit Facultatea de Arte a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, studiasem 5 ani, uneori mai moderam câte o nuntă, montam câte un dans, însă începuse criza și nu mai era posibil să faci față lucrurilor doar prin studii. Apoi am plecat la muncă în Rusia, m-am întors la baștină, l-am născut pe Teodor și odată cu venirea lui am decis să plec unde mă duc ochii. Ochii m-au adus în Spania prin 2008, cu un contract de muncă în domeniul HoReCa, dar nu pentru mult timp, căci la scurt timp m-am angajat deja la un restaurant, ca și ajutor de bucătar. De aici a pornit totul, mulți ani i-am dedicat acestui domeniu, ajungând în funcția de bucătar. Se vorbea mult că mâncarea pe care o gătesc este foarte bună și așa am ajuns într-un ziar local.
Tărâmul spaniol m-a primit foarte bine, am avut norocul să muncesc de la început. A fost foarte dureros departe de copil, însă Dumnezeu m-a ajutat să îl aduc lângă mine.
Există o percepție cum că e foarte greu, pentru femeile noastre să se integreze în piața muncii din Spania. Cum ai depășit acest moment?
Nu mi-a fost niciodată greu din acest punct de vedere, doar timp de 3 luni, când, nu mi-e rușine să spun că nu am avut nici ce mânca, însă vorbind cum puteam pe atunci, am ajuns să lucrez în multe restaurante faimoase, m-am descurcat mereu. După acea etapă grea, am găsit mereu de lucru, aveam ușile mereu deschise, puteam chiar să aleg. Trebuie doar să vrei, important este să nu te împaci cu lenea.
Vorbește-ne despre cum ți-ai cultivat pasiunea pentru culinărie. Cum ai înțeles că asta e vocația te, că e ceea ce trebuie să faci în viață?
Niciodată nu m-am gândit că voi munci în acest domeniu, visul meu era să fiu dansatoare. Totuși, odată ajunsă în Spania, mi-am dat seama că îmi plăcea să pregătesc bucate. Cred că am moștenit asta de la bunica, ea a fost bucătar, gătea pentru tractoriștii de la brigadă. Eu nu știu să pregătesc mâncare "negustoasă", toate îmi ies gustoase, chiar și roșia cu sare îmi iese bună. 😃 Vocația mi s-a deschis ea singură ca și o scăpare, ca o ieșire din situație. Iar când îți place, te dedici cu inimă și cu suflet și atunci vin și rezultatele. De la început este greu, dar apoi culegi roadele.
Mezinul a avut probleme de sănătate la naștere și nu am putut reveni la restaurant, fiind nevoită să stau cu el acasă. Însă cum nu pot sta degeaba, am început să fac torturi: azi unul, mâine două, poimâne trei... Așa, mulțumită clienților, am ajuns să creez dulciuri deja de 4 ani. Astăzi, am clienți de toate naționalitățile. A fost o ieșire plăcută din situație.
Îmi place extrem de mult ceea ce fac, îmi place să văd oamenii împliniți și bucuroși, îmi place să văd ochii copiilor plini de bucurie, pentru că torturile înfrumusețează orice sărbătoare și îmi dau motiv să continui. Toate, datorită clienților.
Totuși, eu am mai multe vocații, îmi place să fac glume și parodii pe rețele sociale, pentru că așa înveselesc lumea și așa mă înveselesc și eu. Uneori, e trist la bucătărie doar cu munca, iar glumele mă ajută.
Ce desert este cartea de vizita a Dianei Pantaz?
Îmi e greu să răspund: cornulețele cu bezea, plăcintele - sunt foarte solicitate, de asemenea - macarons. Îmi e greu să mă opresc la un singur fel, mi se pare că toate mă reprezintă, conțin dragoste și suflet.
Cantabria se bucură de o piață largă de cofetari. Cum faci față concurenței? Prin ce sunt deosebite creațiile tale?
Nu fac concurență, nici gând. Sunt mereu ocupată și nici nu realizez ce se întâmplă în jur. Despre Dulce Diana pot să vorbească clienții mei, ei sunt ambasadorii dulciurilor mele.
Care sunt cele mai mari provocări ale meseriei pe care o ai?
Provocarea mea este că lucrez într-o bucătărie mică de tot, deseori mai am nevoie de încă un frigider și asta mă apasă. Deocamdată sunt acestea, însă le tratez cu calm, într-o zi se vor rezolva toate, iar bucătăria se va mări.
Nu e simplu să îmbini meseria de cofetar cu viața de familie, socială, personală. Cum le reușești pe toate?
Eu am o deviză: când nu mai poți, mai poți încă puțin. Bei un pahar de apă și continui drumul. Este foarte greu să te împarți între copii, școală, casă, mâncare, comenzi, cumpărături, dar sunt atât de ocupată încât nici nu simt oboseala. Totuși, seara cad din picioare. Le reușesc pe toate, căci nu am încotro.
Motivația sunt copiii mei și faptul că îmi place munca mea.
Secretul puterii mele este umorul, eu trec prin toate grație umorului. Atunci când râd mai mult, atunci îmi este mai greu.
EU POT.
Te rugăm să lași un mesaj pentru toți conaționalii din diaspora cantabrică.
Dragi concetățeni, haideți să fim mai buni, mai uniți, mai blânzi, mai inimoși, să lăsăm criticile deoparte, să nu rănim prin vorbe, să lăsăm nevoile la o parte și să fim mai optimiști. Să sperăm mereu la mai bine, căci negativismul nu duce departe. Oamenii de omenie trec mai ușor prin toate.
Îți mulțumim pentru timpul dedicat acestui interviu. Succes și inspirație!
Photo credit: Facebook/@Diana Pantaz, Instagram/@Diana Pantaz
Bravo Diana, succese si realizări frumoase încontinuare.
RăspundețiȘtergere