"DIN INIMA DIASPOREI UNITE": De la contabilitate, la patiserie! Tatiana Rotari: "Îmi place să creez frumosul și să aduc bucurii oamenilor!”

Pe Tatiana Rotari o cunoaște întreaga comunitate de moldoveni din Cantabria, dacă nu direct, atunci prin creațiile dulci pe care le semnează personalizat, deja de câțiva ani buni. Tânăra patisieră, originară din Bălți, a acceptat să vorbească despre pasiunile sale într-un interviu pentru blogul asociației noastre. Nu doar deserturile sunt punctul său forte. Se dedică multor activități și pe toate le reușește în egală măsură. Cum anume, aflați în interviu.

Dragă Tatiana, cunoaștem mai puțin povestea stabilirii tale departe de casă. Cum ai ajuns în Cantabria? Cum te-a primit tărâmul spaniol?

În Spania am venit cu mai bine de 5 ani în urmă. Cred că nu voi surprinde zicând că nevoia și lipsa m-au împins sa părăsesc meleagurile natale ca să ajung pe tărâm străin. Nici gând nu aveam pe atunci, considerându-mă patriotă și zicând nu o dată că "nici unde nu aș trăi decât în Moldova mea", că orașul Santander îmi va deveni a doua casă.

Aici am cunoscut oameni cu suflet mare, concetățeni, dar și spanioli, care m-au ajutat foarte mult și m-au susținut în momentele grele. Le sunt foarte recunoscătoare, datorită lor sunt astăzi aici împreună cu familia.

Există o percepție cum că e foarte greu, pentru femeile noastre să se integreze în piața muncii din Spania. Cum ai depășit acest moment?

Știți, eu zic întotdeauna că dacă vrea, omul poate orice și găsește o mie de posibilități... Și o mie de scuze dacă nu vrea. Pe ideea aceasta eu merg în fiecare zi și nu doar în aspectul ce ține de muncă. Așa că cine vrea sa muncească, va munci oricând și oriunde, problema e că fiecare are cerințe și așteptări proprii legate de piața muncii.

Vorbește-ne despre cum ți-ai cultivat pasiunea pentru culinărie. Cum ai înțeles că asta e vocația ta, că e ceea ce trebuie să faci în viață?

Cred că obișnuința îmi vine din familie. În casa mea niciodată nu s-a cumpărat tort la sărbători. Mama întotdeauna făcea copturi, prăjituri, tort la sărbători și fără ocazie specială. Așa mi-a intrat în obișnuință și mie. Primul tort în formă de ursuleț l-am făcut cu 12 ani în urmă, pentru fiul meu, când a împlinit primul anișor. Atât de mult voiam să-i fac un tort cu mâinile mele și să-l impresionez, să-l bucur. Îmi aduc aminte că am făcut și șablonul urs din carton. Copilul și invitații au rămas uimiți.
Tot așa, una câte una, am început să primesc comenzi, la început de la prieteni și cunoscuți, de la cunoscuții lor, după care, din vorbă în vorbă, au început să intre și comenzi de la persoane pe care nu le cunoșteam.
Nu aș zice că torturile sunt vocația mea pentru toată viața, adică nu e doar una. Sunt o persoană creativa și întotdeauna mi-a plăcut să mă realizez prin lucruri făcute manual, asta îmi aduce satisfacție și liniște sufletească. Îmi place să creez frumosul în jurul meu, cu mâinile proprii, iar dacă mai pot și aduce bucurii altora, să fiu utilă în ceea ce fac, mă face și mai fericită.

Printre primele lucrări:

Ce desert este cartea de vizita a Tatianei Rotari?

Eu cred ca prăjiturile "macarons" ar putea fi demn considerate cartea mea de vizită: oricâți aș face, întotdeauna sunt puțini. Totuși, consider că la această întrebare mai bine ar răspunde cei care au avut ocazia să guste din creațiile mele.

Cantabria se bucură de o piață largă de cofetari, patisieri. Cum faci față concurenței? Prin ce sunt deosebite creațiile tale?

Nu particip la concurență și nu tind să fac cantități mari. Iau comenzi foarte limitate, atâtea câte mi-ar permite să-mi trăiesc viața așa cum îmi place, să-mi rămână timp pentru familie, sport și alte lucruri de care sunt pasionată. Nu vreau să devin rob al comenzilor, pentru că aici ai de ales sau viața personală, sau cofetăria (cei ce sunt în domeniu mă vor înțelege).

Gustul, calitatea naturală a produselor, rafinamentul în decor și acuratețea - sunt criteriile după care-mi pot fi apreciate lucrările.

Care sunt cele mai mari provocări ale meseriei pe care o ai?

Cred că lipsa unui local spațios, amenajat cu echipament și utilaj necesar pentru lucru este cea mai mare provocare pentru mine în ziua de azi.

Am avut dreptate, nu e simplu să îmbini meseria de cofetar cu viața de familie, socială, personală. Cum le reușești pe toate? Mai ales să nu adaugi în kg? 😊

Aici vine lozinca mea de toate zilele: "omul, dacă vrea,..." - este ceea ce am vorbit la capitolul muncii. Nu pot să stau și să nu fac nimic, ritmul meu de viață, de a le reuși pe toate, mă încântă și când seara ajung în pat obosită, ideea că nu am petrecut ziua în zadar îmi aduce satisfacție morală.

Dar, ca să nu adaug în kg, mă ajută sportul și alimentația echilibrată pentru mine și toată familia.

Știm că ai o slăbicune aparte pentru păpușile Tilda. Cum ai început să le creezi? Presupun o muncă titanică...

De mic copil îmi plăcea să cos hăinuțe pentru păpuși Barbie, țin minte cum tăiam ciorapii sau tot rugam să-mi caute mama o fustă veche sau o haină nepurtată deja, ca s-o pot tăia. Acest tip de păpuși "tilda" le-am observat încă acum 13-14 ani, când abia apăruse Instagramul, m-am "îmbolnăvit" de ele, însă pe atunci, neavând o bază de materiale necesare și nici o mașină de cusut, nu aveam posibilități sa încep a coase păpuși.

Așa am trăit cu ideea mulți ani, până când iarăși am dat de fotografii cu păpuși pe Instagram și am decis ca încerc să fac și eu una, am cumpărat o mașină de cusut, am cautat și am achiziționat toate materialele necesare, piele, stofe, mic decor. Așa, de la 5 seara, până la 4 dimineața, s-a născut prima mea păpușă. Acum păpușile sunt o alinare a sufletului meu, le fac cu mare drag, însă trebuie să învăț să fiu mai răbdătoare și sa lucrez pe etape, căci nu am răbdare să vad mai repede rezultatul și pot sta o noapte întreagă fără să observ cum trece timpul.