"Există două momente importante în viață: ziua în care ne naștem și ziua în care descoperim pentru ce ne-am născut" - anume acest citat ne-a venit în minte parcurgând istoria cantabrică a Angelei Grosu - făuritoare de creații dulci și pur și simplu o femeie carismatică. Deși a emigrat în Spania acum cca 16 ani, își cultivă pasiunea pentru patiserie de 2 ani, timp în care a reușit să adune în portofoliu lucrări absolut extraordinare. Despre cum le reușește pe toate, Angela a acceptat să își deschidă sufletul într-un interviu pentru blogul asociației noastre.
Povestea mea a început spectaculos, ținând cont de faptul că nu cunoșteam nimic atât despre țara dată, cât și despre detaliile mai puțin evidențiate (cum ar fi nativii, tradițiile și nemijlocit cultura spaniolilor, care ulterior urmau să mi se sculpteze adânc în inimă și personalitate). La fel ca mulți alți concetățeni moldoveni, am ajuns pe acest “tărâm” cu țelul de a-mi crea un viitor mai ușor și mai prosper. Despre tangența mea cu nativii de-a lungul acestor 16 ani, pot afirma cert că a fost una mai mult sau mai puțin ușoară, iar asta este individual, însă am dat peste oameni cu o bunătate și un simț al înțelegerii uimitor.
Există o percepție cum că e foarte greu, pentru femeile noastre, să se integreze în piața muncii din Spania. Este adevărat? Cum ați depășit acest moment?
Fiecare produs își are cumpărătorul, astfel asociez eu provocările în viața unei persoane. Mereu m-am conformat circumstanțelor, iar cel care are un obiectiv real de atins, este rezistent încercărilor. Întotdeauna am fost pentru a trece peste neplăceri și greutăți (nu uităm că vorbim despre un alt stat, altul decât cel propriu) ca să-mi demonstrez mie că voi obține cu adevărat ceea ce mi-am propus.
Să fiu sinceră, prea invadate sunt rețelele de socializare cu publicitatea patiseriilor și succesul celor ce aleg această cale. Inițial am fost marcată și interesată pentru plăcerea personală de a-mi găti torturi mie și celor dragi. Plus la toate sunt fascinată atunci când am ocazia să învăț lucruri noi. Treptat, această pasiune (născută acum doi ani) a devenit și o sursă financiară pentru mine, așa încât am decis să îmbin utilul cu plăcutul. Cum am menționat anterior, pasiunea a apărut instantaneu, ca o scânteie ce mi-a aprins motivația, astfel torturile mele au devenit comenzi pentru prietenii mei din Spania, după care am început să iau și comenzile spaniolilor; nu știu cât va dura acest hobby, însă la sigur voi continua atâta timp cât îmi aduce dispoziție însuși procesul creației.
Ce desert este cartea de vizita a Angelei Grosu?
Cei care spun că niciodată originea rădăcinilor nu te va părăsi indiferent de situație, au dreptate, fiindcă eu consider că tortul cu miere “Medovik”, foarte des gustat în copilărie și cu care delectam la rândul meu și băieții mei, este cartea mea de vizită. El aduce în savoare și aromă amintirile copilăriei.
Cantabria se bucură de o piață largă de cofetari. Cum faceți față concurenței? Prin ce sunt deosebite creațiile Dv?
Nu susțin concurența, eu doar petrec timpul frumos, conștientizând că pot aduce gust dulce în farfuria cuiva. Însă cu toate acestea, pot spune că mă dedic artei culinare date întrucât vreau să devin tot mai bună, de aceea nu mă concentrez pe cantitate, ci pe calitate.
Prietenii cunosc principiile mele în prepararea deserturilor și dragostea pe care o pun în tot acest proces (ceea ce și-mi face deosebite torturile), iar asta mă bucură enorm. Mereu am fost un consumator atent la compoziția unui produs și acest criteriu îl aplic și preparatelor mele.
Care sunt cele mai mari provocări ale meseriei pe care o aveți?
La feș ca și toți pasionații de patiserie și cofetărie, am și eu necesitățile mele, cum ar fi: o locație bine echipată și dotată conform standardelor, însă din nou nu mă refer la meseria în sine, ci la comoditatea mea de a găti mai bine și mai plăcut.
Pentru mine, provocările nu au reprezentat niciodată o dificultate, ba dimpotrivă au fost ocazii de a-mi ridica stima de sine și încrederea la fel în forțele proprii. Deși pe lângă deserturi am și eu un job și familie în care trebuie să investesc emoții și timp, deocamdată nu mă plâng căci fac ceea ce-mi place.
Vă rugăm să lăsați un mesaj pentru toți conaționalii din diaspora cantabrică.
Viața nu este drumul către fericire, fericirea însăși este un drum, iar micile obstacole zilnice sunt menite ca să mai tragă din timp (ele sunt viața), ca să ne învie din rutina zilnică, de aceea vă îndemn să trăiți viața aici și acum, iar oportunitățile absorbiți-le precum un burete se îmbibă cu apă. Multă baftă și motivație vă doresc!
Și noi vă urăm sănătate și multă inspirație! Vă mulțumim pentru acest interviu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu