INTERVIU: Ruslan și Marina Pînzari, despre muzică, sacrificiul străinătății și secretele unei căsnicii fericite

De luni și până vineri, Ruslan Pînzari, din Ciripcău, muncește cu spor pe șantiere din nordul Spaniei. Pe Marina, soția sa, o zărești prin Santender, roind ca o albină din floare în floare, de draga dimineață și până seara, lăsând curate-lună câte două-trei case. De câțiva ani, soții Pînzari își dedică weekend-urile petrecerilor de moldoveni. Când au ajuns în Spania, cum au lansat Verde Înrourat și ce îi motivează să muncească atât de mult astăzi, Ruslan și Marina au acceptat să vorbească într-un material pentru blogul asociației noastre. 

Ruslan: „Înainte să ajungem la Santander, am mers mult timp Moscova, unde am muncit la construcții, deseori venea și Marina împreună cu mine. Dar ne-au prins și ne-au deportat, a trebuit să ne întoarcem în Republica Moldova. Pe drum spre casă, am fost sunați de către un verișor care ne-a propus să schimbăm Rusia pe Spania. Am acceptat, odată ajuns acasă mi-am făcut pașaportul timp de o zi și am pornit spre Santander. Se întâmpla prin 2017 când văzusem pentru prima oară văile Santanderului, eu am fost primul care venise. Dar cum eram deprinși împreună, nu puteam sta singur, iar peste 3 săptămâni a venit și Marina. Am muncit timp de 8 luni și am plecat acasă, ca să luăm și copiii. A fost grea despărțirea de Republica Moldova. Primele două luni, chiar dacă venise și Marina, doream să mă întorc acasă. Nu aveam prieteni, nu cunoșteam pe nimeni, nu înțelegeam limba. Veneam acasă și mai că plângeam ambii în fiecare seară. Un coleg de muncă a insistat foarte mult ca Marina să vină alături de mine, am avut multă susținere din partea lui.”

Marina: „Eu am fost bibliotecară în Moldova, Ruslan a fost conducător artistic al unui colectiv de femei, iar după ce a plecat la Moscova, am preluat și munca lui la clubul sătesc din Ciripcău. Organizam concerte, evenimente. Visul lui Ruslan, din tinerețe fragedă, a fost să urce pe scenă și să cânte.”

Ruslan: „De prin clasa a treia cântam pe scenele școlii, apoi ale localității, apoi din Florești, Bălți, Soroca. Dacă era vreun concert, mergeam și participam, luând mereu primul loc din raion. Eram mereu cel mai bun vocalist din școală. Am vrut să merg și la studii, dar în sat nu aveam asemenea posibilități, oricât de mult îmi doream. Mi-am dorit să merg la Școala de Arte din Soroca, dar părinții nu au avut această posibilitate. Mulți artiști, precum Nicolae Sulac, Mihai Ciobanu, mulți dintre lăutarii lui Nicolae Botgros tot acolo și-au început cariera. 

Am învățat să cânt de la tatăl meu, m-am învățat singur. Tatăl meu avea încă patru frați, erau muzicanți, cântau pe la nunți împreună cu bunelul. Datorită lor am început și eu, prin clasa a cincea deja cântam la trompetă, în fața oglinzii. Tata mi-a arătat și acordeonul. Trompeta am studiat-o la armată, la Orchestra Militară, însă am lăsat-o pentru că implică un efort fizic prea mare pentru mine. Mi-aș dori ca Dumitru, fiul nostru, să învețe a cânta la o școală specializată, nu ca mine - după auz.

Verde Îrourat s-a născut într-o seară, la o întâlnire cu prietenii. Ghenadie Iavorschi avea pe atunci un local, a văzut că putem cânta, i-a plăcut și ne-a propus să cântăm la restaurantul lui, pe atunci - La Verde. El și-a dorit să cântăm live în zilele de weekend, ca să își bucure vizitatorii. Am cântat în premieră de Sfântul Vasile, prin 2018. Nu aveam nici tehnică, nimic. Pentru că Ghenadie a fost cel care ne-a susținut, ne-am denumit formația în cinstea restaurantului său. Avea și Adrian Ursu o piesă cu același nume, iar nouă ne plăcea. Tot Ghenadie ne-a ajutat să facem rost de primele resurse tehnice necesare.

Am muncit în construcții timp de vreo 13 ani prin toată Rusia, așa că odată ajuns în Spania am deprins foarte repede ce aveam de făcut. Anterior făcusem și o școală profesională, sunt zidar-tencuitor de specializare. Am lucrat și la o croitorie: a fost primul job, timp de un an și jumătate, la fabrica de croitorie din Soroca, apoi am făcut și încălțăminte „Soroca”. Am avut multe joburi, dacă nu îmi plăcea ceva, plecam și începeam altceva. Am distribuit pâine la Florești timp de un an și jumătate. În Spania ne place, avem parte de sprijinul prietenilor și aici sperăm să rămânem.”

Marina: „Eu muncesc la fel ca și majoritatea fetelor de aici, fac ore de curățenie și sunt foarte mulțumită de munca mea. Muncesc alături de oameni cumsecade. Muncesc în foarte multe case, schimb câte 2-3 pe zi, toate diferite de luni și până vineri. Munca îmi ia câte 8-10 ore pe zi, iar oamenii la care lucrez sunt foarte buni. În weekenduri deseori suntem invitați la evenimente, petreceri. În muzică, mă bazez pe soțul meu, eu îl susțin pe el, îmi e frică să moderez evenimente. Nu îmi place să fiu văzută și să apar prea des în postări virtuale. Vreau să apară mai întâi el sau să apar alături de un colectiv. Unde cântă el, cânt și eu, dar nu mă afișez prea mult.”

Ruslan: „Am cântat la foarte multe petreceri în Spania, le-am pierdut numărul. Au fost și nunți, și cumetrii, și aniversări. Am ajuns la Madrid, Pamplona, Irún. Moldovenilor le place cheful, le plac horele. 

Verde Înrourat rămâne a fi un duet. Dacă cineva dintre copii va dori să alăture, am putea face o formație. Sperăm că Dumitru va studia saxofonul. Eu acum studiez clapa de unul singur, acasă. 

În acest an avem mai multe ieșiri în afara Cantabriei. În general, în pandemie ne-a fost greu. Nu prea am cântat, iar dacă o făceam, totul se organiza în format închis, restrâns. Dar noi nu ne-am bazat pe muzică. Nu din muzică ne asigurăm venitul. Mulți mă întreabă dacă muncesc în general. Oamenii cred că noi suntem plini de bani, dar nu e așa. Banii pe care îi câștigăm, îi reinvestim în aparate, tehnică. Am pornit de la aparate vechi, de mâna a doua. Încet-încet, facem rost de aparate noi. Noi facem ceea ce ne place și ceea de ce are nevoie publicul la evenimente private. 

Marina este o femeie foarte strângătoare. Apreciez la soția mea faptul că gătește foarte bine. Marina e mereu cu mâinicile răsuflecate și gătește foarte-foarte bine. Are grijă să mă aștepte mereu cu mâncarea caldă. O laud nu pentru că e soția mea, ci pentru că e gospodină în casă.”

Marina: „Eu la soțul meu apreciez totul. Am un soț foarte bun. Sutem împreună de pe când eram foarte tineri. 

Nu e de nota 10, ci de nota 100. Noi nu ne spunem pe nume, ci ne alintăm mereu cu vorbe dulci. 

Pentru ca să ai parte de o familie frumoasă, trebuie să existe înțelegere și trebuie să știi să cedezi. Am obiceiul să tac atunci când văd că este supărat sau nervos. Las de la mine și el tot lasă atunci când trebuie. Iertăm și mergem înainte, pentru că Dumnezeu ne iartă pe toți dacă știm să iertăm mai întâi noi. Ca să dai dragoste, trebuie să existe dragoste.”

Ruslan: „Dragostea o menții atunci când vii de la muncă și totul este bine, soția vine să te cuprindă și toți se bucură de prezența ta. Îmi crește inima de bucurie, pentru că am la cine veni acasă. Pentru asta trăim și ne străduim. 

Vrem ca fiul și fiica să nu uite de unde vin, de unde pornește drumul nostru. Vrem să nu uite limba română și tradiția noastră. Ca oameni, vrem să fie buni la inimă, măcar așa cum suntem noi. Vrem să fie reținuți, respectuoși și să nu știe de certuri sau fapte rele. 

Mesaj pentru moldoveni: Situația pe care o avem acum este o pedeapsă venită asupra oamenilor. Trebuie să învățăm să fim mai buni, lumea are nevoi mari, se cere să fim săritori la aceste nevoi. Numai așa vom avea sprijinul Lui Dumnezeu. Să fim mai buni, să împărțim din puținul pe care îl avem și să ne iubim unii pe ceilalți. E multă răutate și invidie în jur!”

Foto, video: Arhiva personală, Irina Jalba Furtuna