Spun izvoarele istorice că muzica ajuta la evitarea plictiselii în tranșee; se cânta în rândul prizonierilor de război, iar printre liniile militare se deplasa mereu câte un divertisment special care aducea muzică. Cu adevărat, în vremuri de restriște ca cele pe care le trăim, în care cuvintele își pierd rostul, doar muzica mai poate vorbi. Pe 25 martie, la Santander, artista de muzică populară Ludmila Evtodii lansează o nouă piesă. „Cum ar fi dac-ar fi iară” este o nouă colaborare cu Orchestra Moldovlaska și vine să aducă un mesaj special pentru aceste timpuri.
Noua piesă din repertoriul Ludmilei Evtodii îi poartă propria linie melodică și a fost îmbrăcată în versurile Cătălinei Lungu - o tânără textieră din Republica Moldova. Înregistrarea video by VioMark a fost realizată anul trecut, în țara de baștină. Întrebată despre ce mesaj vrea să aducă lumii cu această producție muzicală, cântăreața afirmă:
„Deși nu trăim vremuri ușoare, tare bine ne-ar prinde să învățăm să facem liniște, calm, pace și iubire în interior! Eu aș propune să ne iubim unii pe alții. Să fim buni unii cu alții, să avem răbdare, să nu ne mai pândim fiecare gafă, să nu mai vânăm greșeli, să nu ne mai irosim cu discuții neconstructive, cu orgolii și lupte care ne fac urâți. Mai frumos ar fi să ne ajutăm unii pe alții, să învățăm unii de la alții!”
„OMULE, nu uita, totul în viață atârna de un fir... un fir de speranță, de bucurie, de sănătate... Așa că...Bucură-te de ceea ce ai azi! Ori de câte ori te trezești dimineața, gândește-te la privilegiul de a fi în viață, de a putea gândi, iubi și de te a putea bucura!” - mai susține interpreta.
O felicităm pe Ludmila cu această ocazie și vă invităm să ascultați „Cum ar fi dac-ar fi iară”:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu