PUTEREA FEMEII cu Ludmila Marcu, despre forța de a trece peste Lupus, depresie și infarct cerebral: „M-a ajutat credința. Luptați și ridicați-vă!”

Prima bogăție a omului este sănătatea și deseori ajungem să înțelegem cât de bogați am fost doar după ce ne-am îmbolnăvit. Acum aproape 18 ani, Ludmila Marcu avea să lase pentru totdeauna microscopul și laboratorul pentru o nouă cercetare - una a vieții. A ajuns în Cantabria frântă de dureri sufletești, iar munca istovitoare prin care a trecut corpul său i-a dat avertismente importante: mai întâi un infarct cerebral, apoi niște simptome stranii, care după ani de zile au fost identificate cu Lupus. Mărturia Ludmilei, din seria PUTEREA FEMEII, vine să promoveze conștientizarea, credința și lupta - ca ingrediente de bază pentru alungarea bolii. „Vă mulțumesc că vă gândiți la persoanele cu dificultăți, atât fizice, cât și psihologice” - afirmă eroina acestui material. 

„AM PĂRĂSIT MICROSCOPUL PENTRU A EMIGRA”

„Am ajuns pe malul Ocenului Atlantic din mai multe motive. Feciorul era deja aici, iar eu cu fíica - în Moldova, așa că am decis să vin mai întâi eu, apoi - ea. Suntem ca păsările călătoare. Am venit să-mi ajut copiii, dar nicio clipă nu am uitat cum m-am despărțit de locul de muncă. Pe masa de lucru era microscopul, de la care am învățat multe. Am lucrat până în sâmbăta despărțirii. Și acum îmi amintesc. Era sfârșitul anului 2004. Mă gândeam că o să-mi fugă pământul de sub picioare. Lăsam acasă singură fiica de 17 ani, dar aici mă aștepta fiul de 13. În câmpul muncii m-am încadrat repede. Am muncit la o doamnă unde am învățat să vorbesc spaniola, iar seara învățam cu fiul. E greu să redau prin ce am trecut în primul an. Începeam totul de la zero.”

NIMIC NU CADE DIN CER

„Am ajuns să schimb 3 case pe zi, fără să zic nimic. Nu cade nimic din cer. Trebuia să vin la timp și să îmi fac munca. Nu mă gândeam la sănătate. Copiii, familia însemnau totul. Lucram mult, dar de primit - puțin. De ce? Și azi trăiesc cu această necunoscută.”

INFARCTUL CEREBRAL - 

ACCIDENTUL VASCULAR CARE VINE PE NEAȘTEPTATE

„Am căzut de multe ori la pământ pentru familie, iar la urmă am cazut de tot. Era anul 2018. M-am ridicat ca de obicei să plec la muncă, dar n-a fost să fie. M-a doborât un infarct cerebral. M-au internat doar pe 2 zile și mi-au spus că nu găsesc nimic legat cu ce pățisem. Am început consultațiile și investigațiile. Nicidecum nu aveam o diagnoză. M-a ajutat mult credința și încrederea că voi învinge. Nu e ușor să treci de la fugă - țintuit la pat, dar nu m-am lăsat.”

OAMENI CARE AU FOST ALĂTURI ÎN SUFERINȚĂ

„Întotdeauna există oameni cu literă mare, care mereu mă ajută și nicicând nu îi voi uita. Elena Ciuntu a venit ca un fulger în ajutor. Fără copii nu știu ce aveam să fac. Care îmi aducea alimente, care bani, care o vorbă, care mâncare pregătită. S-au rânduit cu Domnul la mine. Vreau să menționez alte câteva nume care, prin optimismul lor, m-au ajutat: Lena Verdeș, Snejana Lihtei, Nicolina, Aliona Ivestiman, Ludmila Tofan. În toată ziua m-a susținut și mă susține și până acum prietena mea de la spital: Galina Mihailova. De cumnate nici nu mai vorbesc: Angela și Tatiana mă susțin permanent. Dacă ne este dat să suferim, suferim - e voia Domnului. Nu o dată m-am rugat la Dumnezeu să le dea sănătate la toți și mie.”

„MUNCIM FĂRĂ SĂ NE GÂNDIM LA SĂNĂTATE”

„Muncim fără să ne gândim la sănătate. Punem pe prim-plan necesitatea materială. E destul să fii oprit intr-o bună zi de Dumnezeu și totul se schimbă. Așadar, sunt 3 ani de luptă, 3 ani de deschidere a ușilor și în final am diagnoza. Trebuie să luptăm, altfel cum? Aici, puțină informație se dă. De ce? Copiii învață biologia de mici și cred cu toții că știu ceva din medicină. Centrele de Sănatate sunt pentru a te programa și a te lecui, dar trebuie să insiști, să lupți dacă dorești să obții ceva. Te investighează minuțios, iar până nu-s convinși, nu-ți pun diagnoza. Sunt lenți profesioniștii spanioli, dar cu răspundere.”

LUPTĂ PE TOATE FRONTURILE: MEDICAL ȘI SPIRITUAL

„Cu răbdarea treci și marea. Credința te învață să rabzi, dar și să treci peste toate obstacolele. Medicul lecuiește doar o mică parte din boală, dar cealaltă parte mare e de la Dumnezeu. A crede înseamnă a fi împăcat sufletește. E tare greu să fii cu sufletul împăcat, când în jur bântuie atâtea rele. Nu poți să ai o mentalitate clară: în jur există atâta stres, atâta forfotă, că lumea nu știe încotro s-o apuce și ce să facă. Depresia este boala secolului și, oricât ne-am strădui, dacă nu avem o minte sănătoasă într-un corp sănătos, nimic nu reușim. De ce zic asta? Diagnoza mea este legată de stres: LUPUS - din latină înseamnă „lup”. Celulele rele le înghit pe cele bune. Imunitatea a scăzut. Indiferent de toate, luptăm.”

„AM VENIT SĂ LUPT PENTRU VIITOR ȘI M-AM ÎMBOLNĂVIT”

„Am venit să fac un viitor mai bun copiilor, dar m-am ales cu îmbolnăvirea trupului. Macăr bine că nu și cu a sufletului, care doare și așa. Nu vă lăsați călcați în picioare. Treziți-vă la viață. Este foarte importantă sănătatea. Eu singură am greșit, de aceea am ajuns și tot singură am luptat.”

TOATE PROBLEMELE AU O REZOLVARE

„Cine va merge peste tot în locul meu? Cine va vedea, cine va înfrunta realitatea în locul meu? Luptați. Nimic nu cade din pod. Nu vă fie frică să întrebați, să bateți la uși, să vă ridicați. Totul este posibil. Toate problemele au rezolvare. Numai morții nu-i putem ordona, pentru că suntem trecători pe acest pământ, dar în cealaltă dimensiune viața este veșnică.

Vorbind despre celalată dimensiune, mama mi-a lăsat o deviză: nu toată musca face miere. Dacă nu lupți, nu muncești, nu ai un scop, totul e în zadar. Copiii trebuie să înțeleagă cine sunt mamele pe acest pământ și să le prețuiască cât sunt în viață. Vă doresc să fiți puternice, să credeți, să fiți demne de voi, căci credința ne va mântui.”

Adresăm mulțumiri eroinei din mărturia de azi pentru perseverență și curajul de a vorbi despre PUTEREA FEMEII

Photo credit: arhiva personală