Ina Forostenco este un nume arhicunoscut în domeniul administrației afacerilor din Spania de Nord. Este contabilă și fondatoare a companiei GESTEMSA - o firmă cu portofoliu vast, care prestează servicii de evidenţă contabilă şi de consultanţă în domeniul financiar-contabil. Ina Forostenco își onorează meseria de trezorier voluntar și în cadrul Asociației „Din Inima Diasporei Unite”, alături de alte roluri sociale importante. Care a fost „prețul” acestui succes, colega noastră ne-a dezvăluit într-o mărturie din seria PUTEREA FEMEII.
O ISTORIE DE ACUM DOUĂ DECENII
„Am ajuns în Spania în decembrie 2001, după absolvirea recentă a facultății și proaspăt căsătorită. Soțul era stabilit aici de un an și m-a adus și pe mine ca să ne reunim familia. Mi-a plăcut din primul moment orașul și țara. Am reușit să ne integrăm în Santander, avem foarte mulți prieteni, băștinași și concetățeni, cu care ne întâlnim deseori.”
DRAGOSTEA PENTRU CIFRE
„Cred că vine din gene, mama mea a fost vânzătoare și de mică o ajutam să facă inventarul, mă fascinau cifrele. Am absolvit Facultatea de Fizică și Matematică, după care am înțeles că vocația de profesor nu e chiar a mea. Deși probabil dacă rămâneam în Moldova, eram să lucrez ca și profesoară mai mult decât sigur. Aș fi vrut să studiez Economie în Moldova, dar concurența era foarte mare la buget, iar la contract părinții mei nu aveau posibilitatea să mă întrețină timp de 5 ani.”VISUL ÎNDEPLINIT DEPARTE DE CASĂ
„Visul meu legat de contabilitate îl aveam din adolescență, numai că am reușit să-l realizez în Spania. Destinul meu a fost să am foarte multe provocări, iar șansa mea a fost să le depășesc! Este important să îți faci timp să te cunoști, să știi la ce te pricepi cel mai bine și să te vizualizezi făcând asta pe termen lung, ca parte a dezvoltării tale profesionale. Munca decisivă aici este să lepădăm frica și să ne asumăm riscuri. Anii universitari ne oferă mai mult decât teoria: ne formează ca și oameni.”PROVOCAREA STUDIILOR SUPERIOARE ÎN SPANIA
„În Spania, am început (2005-2007) cu 2 ani de Formación Profesional de Grado Superior en Administración y Finanzas, cu 3 luni de practică într-o „asesoríe”. După absolvirea FP, am mers să muncesc tot acolo. În 2007, am primit omologarea pentru diploma din Moldova: licența în Fizică și Matematică și tot atunci am pornit în direcția visului meu de a face facultatea de Economie. Cum deja aveam 2 fetițe și un loc de muncă, am cautat să-mi adaptez situația la posibilitatea de a studia cu frecvență redusă la UNED - Universidad Nacional de Educación a Distancia. A fost foarte greu, dar dorința mea era mai puternică decât greutățile. În 2012, am obținut diploma de la a doua facultate UNED - Grado en ADE (Administración y Diereccion de Empresas). Am continuat în 2013 cu un Masterat în Comerț Exterior.”ZIUA: MUNCĂ ȘI FAMILIE. NOAPTEA: STUDII
„Îmbinarea studiilor cu viața de familie era o etapă de viață foarte complicată, așa că am ales ca și priorități famila, lucrul și studiile. La viața socială și celelalte activități a trebuit să renunț. Lucrul și familia - ziua, iar studiile - noaptea. Este esențial să știi cum să te privezi de anumite lucruri pentru a ajunge la altele, trebuie să fii selectiv. A avea totul pentru mine era imposibil. Nu este întotdeauna ușor să te privezi de ceva, de aceea e nevoie de viziune și perspectivă. De multe ori am avut dorința să las studiile și să am un mod normal de viață ca și toți ceilați și numai prin sprijinul familiei am reușit să obțin ceea ce mi-am propus. În prezent iarăși învăț. După numeroase schimbări legate de legislație, am hotărât să îmi împrospătez cunoștințele prin studii de Master în Administración y Dirección de Empresas (MBA). Acum copiii sunt mari, lucrul e mai stabil, iar studiile îmi aduc o satisfacție enormă, îmi place foarte mult ceea ce fac în prezent.”
LANSAREA AFACERII
„În 2012 m-am licențiat și în același an am obținut cetățenia spaniolă. De aici a pornit micul meu proiect. Am fost îndemnată de mulți prieteni care vedeau potențial în mine, să devin întreprinzătoare, fapt pentru care le sunt foarte recunosctătoare. În opinia mea, doi factori au impulsionat începutul afacerii: dorința de a pune în practică viziunea mea asupra managementului afacerilor, dar și oportunitatea economică.”
GESTEMSA - ISTORIA UNUI NUME
GESTEMSA - GESTIÓN EMPRESARIAL SANTANDER
„GESTEMSA este o companie ce prestează servicii de contabilitate, evidență contabilă, consultanță financiar-contabilă și servicii personal-salarizare. Anul trecut am început un proiect nou și anume implementarea unui nou departament - Agenția de Asigurări. Prin intermediul acestui departament, punem la dispoziția clienților un serviciu suplimentar ca: asigurări auto, transport, multi-risc, viață și pensii, sănătate și sănătate integrală, răspundere civilă, colective/accidente etc. Astfel, clienții, fie ei persoane fizice ori juridice, sunt puși la adăpost față de problemele cauzate de diverse accidente sau incidente, indiferent de natura lor, dacă sunt stipulate printr-un contract de asigurare. Asigurările oferă persoanelor o viață cotidiană mai sigură și precisă pentru bunăstare. De asemenea, avem provocarea constantă de a menține avantajul competitiv al modelului nostru, încorporând tehnologii și soluții pentru companii într-un moment de schimbare profundă a modului în care organizațiile sunt gestionate economic.”
A FI COMPETITIV
„Prin experienţa acumulată, muncă şi dinamism, perfecţionare continuă, traininguri de fiscalitate şi contabilitate, deținem un portofoliu solid de sute de clienți constanți, de diferite dimensiuni și domenii de activitate: transport, construcție, catering, producţie IT, import, distribuţie, publicitate şi poligrafie, comerţ, cabinete stomatologice, frizerii şi saloane de frumuseţe. Parteneriate: Unicaja, Quirón Prevención, Mutua Maz, Rb Soluciones, etc. Din 2012, afacerea s-a dezvoltat treptat și a crescut. M-am specializat în sectorul transportului, anul trecut am susținut examenul și am obținut diplomă de manager de transport (gestor de transporte). Scopul era să pătrund în toate detaliile și mărunțișurile sectorului, să pot ințelege și interveni din punct de vedere profesional.”
MUNCĂ ÎN SERVICIUL COMPANIILOR LOCALE ȘI REGIONALE
„Depunem profesionalismul și toată experiența la dispoziția persoanelor fizice, companiilor și a micilor întreprinzători, care sunt interesați să-și realizeze proiectul în Spania. Misiunea noastră este de a încerca să obținem eficiență și competitivitate maximă în toate domeniile care sunt cheie în managementul afacerilor clienților noștri. Viziunea noastră este de a fi o companie lider în cunoașterea nevoilor companiilor, precum și în furnizarea soluțiilor și serviciilor ce răspund acestor nevoi. Respectarea legislației financiar-contabile, profesionalismul, receptivitatea la nou și dorința de a veni în întâmpinarea clientului sunt preocupările companiei noastre.”
SERVICII PENTRU CLIENȚI ORIGINARI DIN EUROPA DE EST
„Serviciul nostru este acordat în mare măsură cetățenilor din Europa de Est: Republica Moldova, România, Ucraina, Rusia, dar și populația băștinașă. Suntem bucuroși că putem ajuta în oricare din aceste limbi: română, rusă și spaniolă.”
DIFICULTĂȚILE MESERIEI
„Dificultăți au fost și încă vor mai fi. Prima, desigur e că suntem străini, iar când deschizi o afacere, nu te primesc cu pâine și cu sare în societatea de aici. Mai ales fiind femeie. Asta, în timp ce o femeie trebuie să știe să facă orice și să știe să fie oricine: o doamnă atunci când situația te impune, o gospodină atunci când e necasar, o mamă minunată pentru copii și o soție perfectă. Eu mi-am pus un scop și mi-am urmat visul. Trebuie doar să-ți dorești și să îl urmezi! Succesul nu vine niciodată din senin și, uneori, necesită mulți ani de pregătire profesională și sacrificii în plan personal. Se spune că nu contează de câte ori ai fost infrânt și ai eșuat, ci să te ridici tot de atâtea ori! Munca îmi aduce o satisfacție enormă. Îmi trăiesc vocația zi de zi. Sunt fericită ori de câte ori închid calculatorul și mă pregătesc să plec acasă. Pur și simplu îmi place ceea ce fac!” O FEMEIE ÎN FRUNTEA UNEI ECHIPE DE FEMEI
„Talentul este cel mai important punct strategic. Experiența este importantă, dar pentru a o duce la îndeplinire, trebuie să știi cum să vezi unde sunt adevăratele capacități ale echipei. Un potențial coleg/ă trebuie să muncească în spiritul echilibrului. Vorbim despre a împăca viața de familie, dezvoltarea personală și profesională. Știm că acest lucru se realizează numai datorită eforturilor și competențelor fiecăreia dintre membrele echipei Asesoria Gestemsa SL. Calitățile importante ale echipei:1. Diversitate & Respect: Clienții se bazează pe talentul și competența noastră, iar membrii echipei definesc calitatea acesteia. Respectul pentru fiecare și contribuția lor fac parte din ceea ce suntem. Apreciem diferențele și diversitatea, știind că perspectivele noi fac organizația noastră mai echitabilă și mai puternică.
2. Excelență tehnică: Toate proiectele și activitățile noatre au ca prioritate furnizarea celui mai bun serviciu posibil către clienții noștri. Prin urmare, continuăm să implimentăm în mod constant cel mai înalt nivel de excelență tehnică și calitate în tot ceea ce facem. Prin inovație și dezvoltare, ne propunem să satisfacem toate așteptările părților interesate.
3. Integritate: Furnizarea de servicii excelente este o necesitate, dar ea nu ar însemna prea mult fără rigurozitatea morală pe care ne-o datorăm nouă înșine și clienților noștri. Integritatea reprezintă temelia relațiilor noastre în cadrul organizației, precum și a relațiilor cu clienții și părțile interesate.
4. Responsabilitate: Companiile durabile sunt companii responsabile. Credem în responsabilitate: pentru comportamentul nostru personal și profesional. Ne pasă de modul în care munca noastră poate afecta comunitățile și ne dorim să facem diferența.”
TRUCURI DE MANAGEMENT AL TIMPULUI
„Am obiceiul de a umple programul cu mai multe lucruri decât pot face, totuși stabilesc o listă din 2-3 sarcini obligatorii. Restul se realizează pe măsura posibilităților. Este unul dintre cele mai practice lucruri pe care le-am încorporat, împreună cu un exercițiu zilnic de a mă întreba dacă o sarcină poate fi făcută de către altcineva. Este un obicei care te duce la soluții uimitoare. Programele nesfârșite sunt o realitate atunci când îți asumi, ceea ce se întâmplă este că într-o zi spui s-a terminat, vreau să am un weekend, cel puțin o zi. Și începi să reorganizezi agenda și îți dai seama că dacă nu te oprești, pierzi capacitatea de a crea și de a inova. Iar dacă nu inovezi, nu crești.
Am stabilit niște reguli care mă ajută, e un subiect la care lucrez mereu. Încerc să nu lucrez vinerea după-amiază și niciodată sâmbăta. Duminica, lucrez de obicei, gândesc clar și este un moment bun pentru a planifica. Încerc să rezervez prima oră a dimineții pentru cele mai complicate sau creative lucruri, să schițez proiecte, să rezolv probleme, să scriu. În acel moment, 50 de minute îmi oferă cât niște ore intregi. Îmi mențin activitatea fizică zilnică moderată, dacă nu mă mișc, simt că nu funcționează creierul. Și, cel mai important lucru: vreau să am grijă de sănătatea mea, fizică și mentală, am înțeles că trebuie să te deconectezi și să lași locul de muncă pentru mâine. Nu putem face totul perfect în orice moment, nu suntem supraoameni. Am învățat că nu este nimic perfect, companiile sunt ființe vii și fiecare zi le aduce probleme, cred că așa este viața și că întotdeauna există provocări de înfruntat. Dacă ești într-o stare bună de sănătate, ești în formă, ai o echipă și încerci să faci lucrurile bine, toate provocările por fi depășite.”
FAMILIA ESTE TOTUL
„Familia mea este totul pentru mine, este comoara cea mai de preț. Reprezintă energia permanentă care ne împinge spre idealurile noastre, care ne dă forța să învingem obstacolele ce apar inevitabil în destinul nostru, care ne păstrează inima plină de iubire și ne mângâie sufletul când suferim. Mă simt fericită și împlinită. Am alături un bărbat deosebit, cel mai bun și mai iubitor soț, dar și tată minunat, care mereu mi-a fost alături și m-a sprijinit în toate.”
MAMĂ DE FETE
„Ca mamă, mă simt cea mai împlinită şi fericită femeie din lume. Nu mi-am imaginat că un copil te poate schimba atât de mult în bine. O dragoste care se naște odată cu sosirea copiilor îți lasă amprenta pe viață, e o iubire atât de mare, încât nu încape în piept, depășește infinitul și îți dă viață. Parinții vor căuta întotdeauna ce este mai bine pentru copiii lor. Unul din obiectivele principale pe care le au toți părinții e acela de a face din copii niște oameni buni și ca, odată ce își ating viața de adult, să fie descurcăreți și să acționeze corect. Sper ca fiicele noastre să crească puternice și să nu fie definite de aspectul lor, ci de calitățile de femei inteligente, puternice și responsabile. Dorim doar lucruri bune pentru ele și nimic care să le facă să sufere, desigur. Ceea ce vrem cel mai mult pentru copii este ca ei să fie fericiți și să-și atingă obiectivele în viață, să reușescă să obțină o carieră excelentă și un loc de muncă bun, să călătorescă și să vadă locuri frumoase, dar să nu uite niciodată de unde vin și cine este familia lor.”
ÎNDEMN PENTRU FEMEI: TRĂIȚI-VĂ VOCAȚIA!
„Luptați pentru ceea ce doriți, analizați situația și nu vă opriți. Tu ești cel care îți decide limitele și dacă decizi că poți face, desigur ca o să le reușești. Nu-ți transforma obiectivul într-un monstru de neînvins, ci într-o motivație, acea mică-mare provocare care te umple zi de zi. Unul din secretele succesului va fi să-ți stabilești obiective mici și recompense potrivite pentru a te motiva să-ți atingi vârful obiectivelor. “Cine se gândește să eșueze, a eșuat deja înainte de a încerca; cine se gândește să câștige, este deja cu un pas înainte.” Viața nu este ușoară pentru niciunul dintre noi. Dar ... ceea ce contează este să perseverezi și, mai presus de toate, să ai încredere în tine.Trebuie să te simți înzestrat să faci ceva și acel lucru trebuie realizat, indiferent de cost!”
Adresăm mulțumiri eroinei din mărturia de azi pentru perseverență și curajul de a vorbi despre PUTEREA FEMEII
Photo credit: Arhiva Personală, Gestemsa, Irina Jalba Furtuna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu