miercuri, 6 martie 2024

Transformare fizică fără suplimente, doar cu alimentație sănătoasă: „De la XL, am ajuns la XS prin tărie de caracter!”

Viața unei femei se poate schimba într-o simplă dimineață, când reflexia din oglindă nu spune, ci strigă nevoia de transformare. Așa a ajuns meșterița makeup Victoria Meleca să înceapă marea provocare a vieții sale: dintr-un corp care încăpea doar în haine XL, a sculptat o siluetă demnă de XS. Fără suplimente, prafuri sau pastile. Ci cu multă disciplină, răbdare și siguranța că rezultatul va apărea. Tânăra mămică din Dubăsari, stabilită la Santander, este gata să ajute și alte femei cu acel IMPULS de care au nevoie. Cum a reușit să slăbească atât de frumos, aflați din mărturiile ei.

„Într-o dimineață, m-am privit în oglindă și mi-am zis „STOP”. Îmi doream să fac o schimbare și începând din acea zi, mi-am revăzut foarte serios felul în care mă alimentam. Mi-a fost foarte greu la început, dar primele rezultate nu au întârziat să apară. Asta m-a motivat să merg mai departe. Mi-am spus că voi reuși, indiferent de cât de greu va fi și am reușit.

Ajunsesem într-un moment al vieții în care nu îmi plăcea deloc felul în care arătam, măsimțeam mult mai matură fizic. Într-o călătorie avută în Moldova, cineva mi-a zis că semănam cu o femeie de 40 de ani. Nici hainele care îmi plăceau nu mă încăpeau din cauza asta. Eu, care mereu aveam cel mult 50kg, nu credeam că ajunsesem să arăt așa. Am slăbit 20 de kilograme și sunt mândră de rezultatul meu.

Da, poate că m-au impulsionat și schimbările din viața personală, dar nu vreau să ating acest subiect. 

Când eram însărcinată, mâncam foarte mult, îmi era indiferent că adaug, căci îmi spuneam că voi slăbi după ce nasc. Dar nu a fost atât de ușor. Cea mai mare greșeală a mea a fost să mănânc fără limite. Ajunsesem la 85 de kilograme și îmi era foarte greu să mă mișc, oboseam foarte repede. Începusem tot felul de diete și am reușit să ajung la 75 și să mă opresc acolo, am „înghețat”, nu se mai topea nimic! Ba din contra - adăugam. În capul meu răsuna mereu ideea că trebuie să schimb ceva radical, nu mă simțeam bine deloc în pielea mea!

Am pornit transformarea mea reală de la 75 de kg în iulie 2022. Procesul l-am declanșat printr-o lună de detoxifiere, dar l-am continuat doar cu disciplină alimentară. În prezent, am 54 și mă mențin. Sport fac câte puțin, de acasă, cel mai mult m-a ajutat schimbarea obiceiurilor alimentare. 

Mă alimentam greșit, mâncam la orice oră și tot ce doream. Mănânc sănătos, la timp și în porții mici. Dimineața la 07:30 am prima masă, îmi pot permite orice la această oră, deoarece am când arde caloriile pe tot parcursul zilei. La 11:30-12:00 iau un fruct. Prânzul îl iau pe la 14:00-14:30 și am grijă la felul în care combin alimentele. Carnea o combin cu salată, dacă am paste, le combin cu legume etc. Pâine albă nu consum defel, am exclus-o din dietă. La fel și zahărul. La ora 17:00 urmează alt fruct. Iar cina este la 19:30, cel mult 20:00, când pot mânca pește cu salată sau un iaurt combinat cu un fruct. Dar de multe ori optez pentru shake-uri de fructe. Cel mai important este să nu mănânc mai târziu de ora 20:00. Dacă îmi este foame, beau un ceai și atât. Nu leșin, nu amețesc cum cred alții, pentru că nu m-am înfometat niciodată. 

Sfatul meu sincer către femei: TOTUL ESTE POSIBIL! Este o senzație de nedescris atunci când poți îmbrăca orice haină. Se trezește o motivație nebună atunci când primești admirația celor din jur.

Deși mai am de lucru pentru a ajunge din nou la 50 de kilograme, cât aveam înainte de sarcină, sunt gata să ajut cu motivație, sfaturi și alte femei. Trebuie doar să aibă dorință sinceră și tărie de caracter. De la L și XL, vă pot ajuta să ajungeți la XS și S, la fel cum am reușit eu!” - susține Victoria Meleca.

CITEȘTE ȘI:

O tânără din Dubăsari cucerește femeile din Spania cu machiaje vibrante! Povestea tinerei stabilite la Santander

Photo credit: arhiva personală, Instagram.com/torya.94/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lilia Vizitiu, drumul la Medicină de Familie, la propriul cabinet de Medicină Estetică în Cantabria: „Mizez pe rezultate naturale și de lungă durată!”

În paralel cu munca de ani de zile în cadrul Centrului de Sănătate Polanco, în calitate de medic de familie, Lilia Vizitiu ne anunță cu bucu...