Șapte giganți din lumea tenisului spaniol vor duela în cadrul Turneului de tenis de la Wimbledon 2023. Printre sportivii care reprezintă Regatul Spaniei în competiția Grand Slam se numără și tenismena cu origini basarabene Cristina Bucșa (25 de ani).
În competiția de la ora 12:00, în prima zi a Turneului desfășuirat la Londra, Cristina Bucșa (locul 78 mondial conform WTA ranking) va duela contra Kamillei Rakhimova - o tenismenă de 21 de ani, locul 72 mondial conform WTA ranking.
În 2023, Cristina a fost cap de afiș în presa sportivă mondială, remarcându-se la o serie de de competiții importante pentru biografia sa: Australian Open, Lyon Open, Indian Wells Open ș.a.
Reamintim că sportiva de origine basarabeană s-a mutat în Spania în 2001, locuind în prezent în orașul Torrelavega. Tenismena nu este finanțată de sponsori. Unicul antrenor actual al Cristinei este Ivan - tatăl ei, care îi este alături la toate competițiile. În presa națională, moldoveanca este supranumită „anti-divă” sau „sportiva atipică”, acest titlu însemnând o totală diferență dintre personalitatea Cristinei și tendințele generale din lumea sportului.
„Îmi place să fiu liberă. Nu am nevoie de multe haine. Mă descurc cu 7 tricouri și 7 pantaloni scurți sau 7 fuste. Altfel, ar însemna cheltuieli în plus. Am 3 sau 4 rachete - cele care mi se potrivesc cel mai bine, le racordează tatăl meu. Le pot folosi mult timp, pentru că niciodată nu le trântesc la pământ.
Începusem să studiez Psihologia la Universidad Nacional de Educación a Distancia (UNED), însă a trebuit să abandonez, pentru că examenele coincideau cu probele Grand Slam, iar eu nu sunt persoana care aprobă jumătățile de măsură.
În general, mă concentrez asupra mea, nu trebuie să arăt viața mea altor persoane. Viața mea este un subiect strict personal. Nu am conturi de Instagram, Facebook sau Twitter. Folosesc rețelele doar pentru a contacta cu jucătorii și a juca partide duble. Prioritatea mea nu sunt rețelele, sunt o persoană introvertă” - declara anterior Cristina Bucșa.
Cristina adoră să joace tenis pe iarbă, așadar îi urăm succese și de această dată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu