vineri, 4 martie 2022

PUTEREA FEMEII cu Victoria Albu: de la artistă makeup și hairstilistă TV, la esteticiana preferată a moldovencelor din Cantabria

Zâmbetul, energia, carisma și gustul estetic sunt cărțile de vizită ale Victoriei Albu. Tânăra este recunoscută în Cantabria grație talentului și a îndemânării desăvârșite în arta machiajului și a coafurii. Povestea ei, pe lângă zâmbet, are pe copertă lupte despre care zecile ei de cliente știu mai puțin. Am aflat că super puterea Victoriei vine de la mama - îngerul care o ridică ori de câte ori cade. „Mereu am tins să descopăr strălucirea fiecărei femei și să o transform din frumoasă în superbă” - susține eroina. 

Pe fiica, mama, femeia, esteticiana și invincibila Victoria Albu o aflați în mărturia care încheie proiectul PUTEREA FEMEII din acest an.


„AM AJUNS AICI DIN PURĂ COINCIDENȚĂ”
„Spania nu a fost destinația inițială, am ajuns aici din pură coincidență, deși nu cred în coincidențe; cred că totul se face cu un scop bine determinat de Dumnezeu. Aspectul financiar nu a fost motivul pentru care am hotărât  să-mi asum acest risc de a părăsi țara și a pleca printre străini, ci nesiguranța zilei de mâine. Cuvintele care cel mai bine ar descrie starea mea, când am ajuns în Spania, sunt “incertitudine” și “speranță”, deși am întâlnit mai multe piedici decât preconizam.”


MUNCĂ DIN ADOLESCENȚĂ
Totul a început ca un simplu hobby - dorința unei fetișcane de a arăta î
ngrijit ori de câte ori iese undeva - spre asta tind toate femeile, dar neavând cunoștințele minime necesare, rezultatul nu e mereu așa cum ni-l dorim. Apreciez mult lucrul persoanelor casnice, dar niciodată nu m-am văzut una dintre ele. Încă din adolescență am tins să mă angajez și nu-mi era frică să accept provocările. 

Astfel, am combinat anii de liceu cu  jobul de chelneriță, iar mai apoi anii de studenție cu jobul de makeup & hairstylist la o televiziune. Între aceste două servicii am lucrat și ca profesoară de Desen și Arte plastice, mai apoi pofesoară de Arta Coafării, iar ultimul serviciu a fost într-un Duty Free, în departamentul de Cosmetică și Parfumerie.”
O PROFESIE ÎN CARE E FOARTE UȘOR SĂ O DAI ÎN BARĂ
„În general, e dificil să lucrezi cu publicul, în special cu femeile, pentru că Dumnezeu ne-a creat ca pe niște ființe de care bărbații nu se plictisesc niciodată: mereu ingenioase, dornice de ceva nou, iar în final, care nu știu exact ce vor. În profesia mea e foarte ușor s-o dai în bară și aceasta poate fi din cauza că nu se explică exact ce se dorește ca rezultat final sau a influenței factorilor externi atât asupra clientei, cât și asupra mea. Sunt și eu om. În primul rând întreb ce ar dori, apoi vin cu sugestiile pe care i le consider potrivite. Sigur că e mai satisfăcător pentru mine dacă mi se dă liberul arbitru ca să-i dau frâu liber inspirației. Mă strădui să nu impun parerea mea, deoarece scopul meu final este fericirea clientelor, apreciez când se simt bine în propria piele.”

DIFERENȚELE CULTURALE
„Pentru mine nu există diferențe de cultură, în schimb da, există diferențe de mentalitate. În domeniul meu și din experiența proprie pot afirma că vârsta, rasa, religia și statutul nu definesc o persoană. În schimb modul în care gândește și bunele maniere - da.”


CEA MAI MARE PROVOCARE A MESERIEI
„Cea mai mare provocare, pentru mine, ca și pentru oricare om de artă, va rămâne mereu  găsirea punctului intermediu dintre conservatismul clientei și nonconformismul meu. De a găsi acel rezultat final în care clienta să se simtă bine cu ea și scopul meu de a o scoate din zona de confort cu care e obișnuită.” 


    VICTORIA ÎNSEAMNĂ AUTOMAT PUTERE
„Unul din mottourile mele preferate spune că Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Una dintre loviturile cele mai puternice ale vieții, a cărei amprentă o simt și acum a fost decesul mamei când nu aveam nici 19 ani. Maturizarea timpurie cred că a început de la 12 ani, când aflasem că are cancer și că un “mâine” poate să nu mai existe pentru ea. Nu contează sexul și vârsta, absolut toți avem frici, stări de anxietate, nesiguranțe... Anume mama m-a învățat și mi-a insuflat că mereu există ieșire din orice situație… mai puțin de la moarte. Datorită ei sunt luptatoarea de azi, care noaptea poate să plângă în pernă, iar a doua înțelege că e un nou început și depinde doar de ea dacă se bucură de propria viață sau o lasă să treacă pe lângă.”


GRIJA DE SINE = CARACTER
„Am întâlnit foarte multe femei în calea mea: din diferite puncte ale globului pământesc, cu statut, vârstă și aspect diferit, însă diferite de celelalte. După interacțiunea cu ele, sunt ferm convinsă de un lucru: persoana pe care o vedem în glindă e unica ta concurentă, doar cu ea trebuie să te iei la întrecere, demonstrându-i zilnic o nouă versiune a ta, mai bună ca cea de ieri. Nimeni nu s-a născut fotomodel Victoria’s Secret, de aceea admir enorm doamnele care arată bine și au grijă de ele. Pentru mine frumusețea, femenitatea, aspectul fizic nu sunt doar un capriciu, sunt respect față de sine - o trăsătură de caracter, o muncă asiduă, o disciplină. Și asta nu înseamnă că nu avem dreptul la zile de depresie, supraoboseală, la o bucată de pizza sau ciocolată și că trebuie să fim mereu motivate, nu. Important e să nu renunți!”


„VOI DESCHIDE PROPRIUL MEU SALON”
Deși e foarte greu cu un copil și fără familie printre străini, știu că o să-mi ating scopul de a-mi deschide propriul salon. Mereu am tins să descopăr strălucirea fiecărei femei și să o transform din “frumoasă” în “superbă”. Machiajul nu e o mască, e o artă, o expresie a personalității, un instrument care accentuează frumusețea deja existentă și îți conferă putere și încredere în sine.”


VIAȚA ÎNCEPE ACOLO UNDE FRICA SE TERMINĂ - OSHO
„În general, mă consider un om de artă și nu doar pentru că am absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design, ci și pentru că îmi place să admir frumosul în orice. De mică am crescut într-o familie în care ambii părinți erau relationați cu muzica, fapt care făcea din fiecare eveniment o adevărată sărbătoare. Datorită faptului că am fost un copil foarte activ, mereu mă implicam în activitățile extrașcolare. Astfel, am făcut turism, sport, am cântat la instrumente muzicale, organizam evenimente culturale, umblam la dansuri populare, care însemnau foarte mult efort, ambiție și disciplină - trăsături fără de care nu poți evolua în nici un domeniu. Pentru mine sportul și dansurile nu sunt doar un capriciu, ci o modalitate prin care îmi exprim personalitatea și am posibilitatea de a evada de stres și rutina zilnică. Astfel, chiar din primul an când am venit în Spania, am dansat la “Fiesta de naciones” reprezentând școala de dans cu alți colegi de diferite naționalități. 


Mai nou, am descoperit un hobby care e cel mai greu dintre tot ce am făcut vreodată - Pole Dance. Trăim într-o societate unde toți  vor să semene unii cu alții, ca nu cumva să iasă din tipare, având frica de gura lumii. Dacă pentru un moment nu ar exista opinia publică, ce v-ați răspunde dacă v-ați întreba: “Dar ce vreau EU de fapt? Ce mi-ar plăcea să fac ca să mă simt bine?”   


LECȚIE DE LA MAMA
„Mereu mi-a plăcut la ea optimismul, perseverența și integritatea. M-a învățat mereu să văd partea bună a lucrurilor și a oamenilor; punându-mi un scop, să nu mă opresc până nu-l ating și să fac toate lucrurile corect, chiar dacă nu mă vede nimeni.”

ZÂMBEȘTE ȘI DU-ȚI MISIUNEA MAI DEPARTE
„Femeile moldovence sunt, absolut TOATE, femei puternice atât fizic, cât și moral. Mesajul meu către ele ar fi: știu că puteți fi bune în orice lucru de care v-ați apuca, dar vă rog, lasați schimbatul prizei și săpatul în grădina să rămână munca bărbatului. Aveți grijă de voi, de universul vostru interior, iubiți-vă, apreciați-vă la justa valoare și nu vă criticați dur. Faceți ceea ce vă aduce satisfacție sufletească și încredere în sine chiar dacă alții nu sunt de acord. Indiferent ce spune lumea, zâmbește și du-ți misiunea mai departe. (Maica Tereza)”


Adresăm mulțumiri eroinei din mărturia de azi pentru perseverență și curajul de a vorbi despre PUTEREA FEMEII

Photo credit: Arhiva Personală, Instagram/victoria.albu.mua

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O NOUĂ VOCE LA NORDUL SPANIEI! Nica Vacari: de la X Factor și Vocea României, la petrecerile de suflet ale diasporei

Vizitatorii restaurantului Santlivis, de la Santander, rămân stupefiați atunci când, alături de cină, pot asculta vocea splendidă a unei tin...