O sportivă născută în Republica Moldova este pe punctul de a schimba parcursul istoric al tenisului spaniol. Cristina Bucșa se află în aceste zile la US Open, unde, pe 30 august, a reușit să obțină primul triumf după un al patrulea turneu de maximă categorie Grand Slam. În acest fel, Cristina se apropie cu pași giganți de TOP 100 cele mai talentate femei care practică acest tip de sport. În prezent, sportiva este numărul 118 în lume.
Moldoveanca de 24 de ani va memoriza pentru totdeauna data de 30 august, atunci când a depășit-o, timp de 1h și 28 de minute, pe olimpica Kaja Juvan (locul 68 mondial, din Slovenia) cu un scor de 6 : 4 și 6 : 4.
Următoarea provocare a reprezentantei Spaniei este partida de mâine, 2 Septembrie, când Cristina o va avea ca adversară, la Louis Armstrong Stadium, pe reputata tenismenă americană Danielle Collins (28 ani) - finalistă Open Australia 2021.
Tânăra basarabeancă este cap de afiș în presa spaniolă și cea internațională, după obținerea acestei prime victorii.
„Anii de muncă și dedicație în sfârșit îi aduc o recompensă binemeritată Cristinei Bucșa la un Grand Slam. Acum se bucură de sportul căruia i-a dedicat întreaga viață” - scriu jurnaliștii străini.
Sportiva se arată extrem de calmă în evoluția sa la US Open, în ciuda diferențelor de fus orar:
„Sunt foarte fericită și mulțumită pentru victoria în fața unei tenismene de top. Am mers la partidă foarte calmă, știind foarte bine ce aveam de făcut. Am scos din mine totul pentru fiecare punct. În timp ce jucam, mă gândeam la mama, care nu m-a putut însoți din cauza job-ului. M-a însoțit la Roland Garros și credeam că va putea fi și acum alături de mine.
În partida contra lui Danielle Collins voi face același lucru: voi analiza punctele slabe ale adversarei și punctele tari ale mele. Mă voi centra foarte bine și pur și simplu voi juca” - a declarat moldoveanca pentru EURO SPORT.
Cristina Bucsa s-a născut la Chișinău, pe 1 ianuarie 1988. La vârsta de trei ani, s-a mutat cu traiul alături de familie la Torrelavega (Cantabria), acolo unde locuiește și în prezent. În 2019, a cucerit victoria la Araba World Tennis Tour - Open Grupo Amutio.
Laureată a nenumărate competiții de talie națională și internațională, Cristina se antrenează practic non-stop. Este o admiratoare a sportivelor Serena Williams și Kim Clijsters, iar mentorul care a condus-o și susținut-o pe acest drum este Ion - tatăl Cristinei.
Succese mari, Cristina!!
Photo credit: captură de ecran, as.com, Instagram
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu