vineri, 18 februarie 2022

PUTEREA FEMEII cu Tanea Crețu: „Am luat totul de la zero în Spania, dar simt că locul meu nu este aici!”

 Despre super carisma Tanei Crețu s-a auzit pe toate continentele. Stabilită în Spania deja de un deceniu, tânăra moldoveancă s-a licențiat în Drept spaniol, iar între timp și-a croit o notorietate virtuală greu de trecut cu vederea. Dincolo de miile de urmăritori și comentarii adunate pe Facebook, Tanea este o fată extrem de talentată, care muncește, studiază mult și adoră pianul. Despre cele mai mari provocări din acești 10 ani, Tanea a acceptat să vorbească într-o mărturie din seria PUTEREA FEMEII.


EMIGRANTĂ LA 19 ANI

„A fost un moment în care s-a decis că venim în Cantabria. Părinții au hotărât să vin după liceu și să fac facultatea aici, deși, până la asta niciodată nu vorbisem despre așa posibilitate. Eu am dat examenele de Bacalaureat, îmi căutam facultate acasă și mama mi-a zis într-o zi că se schimbă planurile. Aveam deja 19 ani și puteam sa mă împotrivesc și asta am și făcut la început, dar eram conștientă că am o oportunitate pe care, dacă o ratez, pot regreta. Prețul adaptării mele a fost sa mă rup în totalitate de viața pe care mi-o construisem până atunci. La 19 ani am luat tot de la zero și am avut două opțiuni: să trăiesc asta ca pe o nouă șansă ori să plâng după ce am lăsat în urmă. Eu am ales-o pe prima.”

SLĂBICIUNEA PENTRU ISTORIE, POLITICĂ ȘI DREPT

„De mică urmăream știrile. Istoria și politica mereu mi-au plăcut, iar Dreptul cred că e cel mai aproape de pasiunile mele. Deși, înainte să vin aici, credeam că voi face jurnalism acasă, mă bucur că am ales altă cale. Trebuie să recunosc că și în Spania, la casele mari, lucrurile nu-s tocmai roz. Dar dacă ar fi să rezum totul într-o frază, aș spune că cetățenii pot avea încredere în justiție atâta timp cât au probleme “mici” ori se confruntă cu cei cu care-s în condiții egale. La un anumit nivel, mai înalt, justiția se deconectează, fie asta și cea mai “democratică” țară de pe hartă.”

FACULTATE LA UNIVERSIDAD DE CANTABRIA

„Obstaculul major a fost limba spaniolă. Pe lângă faptul că nu o vorbeam deloc când am ajuns, mi-am mai ales și o facultate unde nu doar că trebuie să te faci înțeles, dar încă să te exprimi corect și să folosești termenii exacți. Tin minte și acum în primul semestru din anul I, într-o clasă de peste 100 de studenți, profesorul de istorie m-a întrebat ceva. Eu abia de mă exprimam corect în scris, când aveam timp să formulez, de vorbit nici nu zic, mai ales cu așa un auditoriu. Am răspuns atunci așa: “Exact întrebarea asta nu am înțeles-o. Era A sau B?”, deși știam răspunsul. Așa gen de situații au fost multe, dar asta m-a făcut, cu timpul, să nu-mi fie rușine să vobesc în public chiar și atunci când nu mă exprim perfect. Cât despre exigență și efortul academic, trebuie să recunosc că nu mi-a fost greu. Am fost un student obișnuit, care mereu spunea: “De data asta o să învăț în fiecare zi!” Și ajungea în prag de sesiune să nu doarmă nopțile. Nimeni nu mi-a dăruit vreo notă, e adevărat, dar nici nu mi-a fost greu să învăț.


TANEA CREȚU - VOCEA DE PE FACEBOOK
 
„Pentru mine există limite de bun-simț, pe care niciodată, sub nicio formă, nu le încalc. Dacă e să critic pe cineva, niciodată nu atac personal pentru că, odată ce a ajuns subiect de critică, înseamnă că sunt suficiente motive și nu e nevoie să trecem și la alte aspecte ca cel fizic sau familie. Atunci când cineva nu este de acord cu mine, nu mă supăr, nici nu mă enervez. Dimpotrivă, îmi place să discut cu oameni care gândesc diferit. Așa funcționează, de fapt, toate relațiile cu persoanele cele mai apropiate: cu familia mea și cu prietenii. Ce trist ar fi să am alături persoane care au exact aceleași idei ca și mine. Cum mi le-aș mai schimba eu vreodată? De aici răbdarea și toleranța mea în mediul online. Nu știu dacă asta e “secretul”, dar astea sunt principiile după care mă conduc mereu. Da, consumă timp, dar consumă timpul pe care eu vreau să îl dedic acestei activități, așa că nu mă pot plânge. Eu, până la urmă, sunt cea care decide.”

EXPRIMAREA ÎN MEDIUL ONLINE

„Stările mele sunt cele pe care le are orice om care stă în spatele unui ecran. Nu îmi exprim emoțiile în mediul virtual. Postările mele niciodată nu-s despre asta pentru că așa am ales eu și nu simt necesitatea să o fac. Așa cum pun la îndoială mereu ceea ce zic alții, o fac și cu ceea ce afirm eu. Niciodată n-am crezut că dețin adevărul absolut și asta mă face să analizez comentariile celor care nu-s de acord cu mine. Nu blochez oameni decât dacă înjură și oferă calificative personale absolut neîntrebate. Evident, atunci când reușesc să văd aceste comentarii.”

MUZICA - REFUGIUL IDEAL

„Muzica este norocul meu. Este refugiul ideal pentru zilele în care am stări nu prea bune, dar și pentru momentele de maximă fericire. Am făcut școală muzicală acasă - pianul, dar pasiunea mea pentru muzică a început înainte de asta și continuă și acum. Este un hobby pentru care aș vrea să am mai mult timp fiindcă am avut norocul să prind o picătură de talent și parcă mă simt nerecunoscătoare atunci când uit de asta.”

MESAJ PENTRU FEMEI

„Primul lucru pe care aș vrea să îl transmit femeilor noastre e că sunt absolut minunate. Doar că, din păcate, ele nu văd asta de multe ori. Pe noi ne-au învățat că trebuie fim bune în tot, cuminți, deștepte, harnice, gospodine, frumoase etc. N-am să zic dacă asta e bine sau rău, dar pot să afirm că noi așa și ne-am format. Și cel mai important, suntem atât de puternice, încât putem atinge orice scop propus. E suficient să conștientizăm asta.”

”EU SIMT CĂ LOCUL MEU NU ESTE AICI”

Trăiesc în Spania de 10 ani. Vorbesc limba lor, am prieteni spanioli, le respect tradițiile, le înțeleg glumele, îmi place jamon-ul, îmi plac valurile oceanului și liniștea munților, dar nu e țara mea, nu sunt oamenii mei. Dacă aș fi pragmatică, aș spune că e locul ideal pentru că am reușit sa mă integrez aici și mă pot bucura de toate frumusețile acestei țări, acestui oraș și acestei culturi. Doar că eu mereu am făcut ceea ce simt și simt că locul meu nu este aici. În viață trebuie să alegi cu sufletul și să lucrezi cu cap pentru alegerea ta, iar sufletul meu nu-i aici.”

 MAMA. PUTEREA EXEMPLULUI

„Mama ne-a educat prin puterea exemplului. N-am stat serile să analizăm de ce am fost mai iritată sau agresivă la grădiniță într-o zi, cu ce emoții m-am trezit sau care a fost cauza lor. Din fericire, situația de astăzi, în majoritatea cazurilor, permite o astfel de abordare care, acum 30 de ani, nu prea exista. Mama niciodată nu a criticat pe nimeni. De fapt, chiar și atunci când cineva îi face rău conștient, ea îi găsește scuze. Nu am idee de unde are atâta energie și le reușește pe toate. Dacă ar putea, și-ar da și haina de pe ea pentru a ajuta pe alții. Aceste trei lucruri eu încă le învăț. Cu Dreptul în spaniolă a fost mult mai ușor decât cu aceste lecții de viață de la mama. Am mare noroc de mama alături și mă rog să fie așa încă mulți ani înainte!”

Adresăm mulțumiri eroinei din mărturia de azi pentru perseverență și curajul de a vorbi despre PUTEREA FEMEII

Photo credit: Arhiva personală

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O NOUĂ VOCE LA NORDUL SPANIEI! Nica Vacari: de la X Factor și Vocea României, la petrecerile de suflet ale diasporei

Vizitatorii restaurantului Santlivis, de la Santander, rămân stupefiați atunci când, alături de cină, pot asculta vocea splendidă a unei tin...